Imi pocnesc degetele sadic. Nu mi-e nicicum acum. Casc si inspir cu nesat aerul, ca o inecata scoasa la aer.

Ochii privesc plictisiti tot ce-i inconjoara, aceleasi lucruri, aceleasi culori, aceleasi...

Ascult aceeasi muzica demonica, care-mi afirma starea. Hmm, chestia asta suna a prostie, dar oricum nu conteaza.

Amintirile imi umezesc ochii... Bunicul, strabunica, Feribaci, toti au plecat din lumea asta in mai putin de un an. Bantuita de chipurile lor imi amintesc clipe prinse in timp.

Mmmm....parca niste fire subtiri si inperceptibile ii leaga....n-am plans la moment dupa niciunul...merit vreun repros?...le simt lipsa, dar lacrimile au refuzat sa-mi impaienjeneasca privirea de fiecare data.

Ieri s-a implinit exact un an si de la moartea motanului meu. Mai exact ieri la ora 23:30. Denis...marlanul meu scump si drag...bidigania familiei. Dupa el am plans. Incredibil cat te poti lega de un animal. Inca ii simt si vad blana moale, ochii clari si albastrii, pasii, coltii, ghearele...Motanelul meu de un alb-murdar cu labutele, boticul, coada si urechiile brune.

Imi amintescc la fel de clar de el, la fel cum imi amintesc cum i-a parasit spiritul trupul bunicului.

Chipul ca de ceara, rasuflarea grea si mirosind a stricat, intrerupta rareori de cate o tuse violenta. Gura care refuza de 3 zile sa manance, refuza sa articuleze orice cuvant. Buzele crapate ce mai sangerau... Trupul slab, numai piele si os, mancat de o viata grea si batranete dura, creeau impresia unui om macinat prea mult de viata, un om ce-a ajuns la limita. Limita care l-a facut sa nu-si mai doreasca viata. Trantamentul cancerului numai tratament nu i-a fost.

L-a prins pana la urma pisica...

De ce vorbesc despre moare? De ce sunt atat de morbida? nici eu nu stiu.

Poate moartea e una din cele mai pauzibile certitudini. Nimic nu e cert. Poate nici moartea.

Cine ar mai putea stii?

Credintele se amesteca, si ceea ce era acum 100 de ani un val gros a devenit intre timp o ceata abia perceptibila in viata noastra.

Nu exista atei. Prin simplul fapt ca respingi ideea ca Dumnezeu nu exista, afirmi defapt existenta Lui.

Oricum, daca totusi te tii sus si tare pe pozitii, trebuie sa recunosti ca crezi in ceva: fie ca e dragostea, ura, razbunarea, moartea, lumina &co.

Abandonez subiectul, e aceeasi chestie pe care o stie toata lumae, dar rostita de mine.

Am ras cand m-a intrebat tata daca astept stropitori. Nu, n-astept. Traditia s-a stricat asa de tare incat apa sfintita s-a transformat in parfum de doua parale aruncat cu galeata. Daca n-ai ce face, cheama-ti stropitori in casa. Urmatoarele 3 luni vei avea de furca cu scosul duhorii din casa.

Casc.