miercuri, 15 aprilie 2009

Ingeri-convertire în prezent

O pana mi-a ramas intepenita-n par, o iau neglijent si ii dau drumul pe covor. Neglijenta sunt oricum, deci n-ar fi mare scofala. Dar pana respectiva mi-a atras atentia. Era a papagalului meu. Imi trec mana prin părul meu dezordonat şi creţ. Ar fi cazul sa mă spăl pe cap. Şi pe corp. Lucru ce îl voi face curînd.
Apa ce-mi aluneca pe piele, rostogolindu-se în mici cascade încă fierbinţi mă calmeză.
Şi îmi da fiori de plăcere.
Privesc ameţită în albul căzii şi cad în
vidul conştiinţei mele. Asta sunt chiar eu? Corpul acesta-mi aparţine cu adevărat? Eu..eu..sunt chiar vie? Uimita îmi privesc corpul ce-mi părea brusc strain. Ating abia perceptibil diferite parti ale corpului să mă conving de propria-mi persoana. Starea de detaşare psihica se risipeşte uşor precum o ceaţa. Revelaţia mă face să mă gîndesc din nou. Ce naiba mai sunt şi oamenii ăştia?
Îmi ascund, parcă de un duşman goliciunea trupului.
Asta sunt eu?...
Las mîinile să cadă, şi şoptesc aproape disperat: eu....Trupul ăsta, ochii, zîmbetul, pielea..toate sunt ale mele...ale...mele...
Las apa sa curgă in canalizare şi, lăsînd urme umede de paşi paşesc in faţa oglinzii mai înalte decît mine.
Eu?... EU!
Privesc cu mândrie reflexia şi sincronizat spunem amândouă, una muta si cealaltă cu glas: trupul meu pur, învelişul acesta temporar din carne, gândurile nebuneşti, visele, ideile, toate astea...Sunt eu!
Îin oglinda înca aburita de trupul cald se destrama reflexia unui trup de fecioară...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu