luni, 19 iulie 2010

Mărturisesc.


Ameţesc des, şi nu ştiu de ce. Uneori sunt atît de distrată că nu pot să înţeleg nimic, sau să fiu atentă. Mă uit la oameni ca la nişte marţieni roşii cu pete albe care suferă de lumbago. Poate e de la bere. Poate e de la Andrei. Habar nu am. Nu mă mai simt în plus nicăieri, iar instincele mele pe jumatate retardate ma împing de colo-colo. Cred că e bine aşa.
N-am văzut niciodată marea. Parcă am un handicap la faza asta.
Anul trecut mi-am futut ocazia, anul ăsta nici n-o am. M-am refugiat în sînul unui oraş liniştit. Atît de liniştit că pare mort. Singurele lucruri pe care le vreau sunt aamorţirea totală a creierului, şi pictatul. Nu mai am niciun curaj sau vreo inspiraţie ca să mai scriu. În schimb prefer să-mi izbesc genunchii de marmură, să sîngerez puţin, apoi să-mi julesc mîinile. Sunt crestată pe degete iar tînţarii au dat un party mişto cu sîngele meu, morţii mamii lor azi şi mîine.
Nici mesaje sau minute nu mai am, aşa că ... Aşa că nimic. Nu are continuare.
Eu mă simt lipsită de viitor. Sunt lipită de prezent. Nu pot privi înainte. Ce maxim îmi iau la faza asta.
În schimb trecutul recent mă fute de nu se poate. Parcă m-am crestat cu senzatii ce atîrna din mine, ca nişte panglici.
E de căcat cînd mă gîndesc că pot fi patetică într-un mod pozitiv. Am brain damage tot mai des, şi parcă logica se panichează şi mă lasă la dracu. Par mai simpatică aşa.
Am brain damage cand am flash-back-uri cu buzele, caldura, mîinile, limba lui şi arăt atît de stupid de sunt chiar amuzantă. Nu mai zic că sunt total distrată şi aeriană de o săptămînă încoace. Uit frazele în timp ce le rostesc, sucesc încheieturi, nu sunt în stare de aproape nimic.
Comedia e din pîntecele naturel a tragediei extreme. Reloded.
Nici măcar nu mi-e teamă si fiu caragioasă. Paştele mă-sii. Sunt oricum o bestiuţă sinceră, deci ce haz mai are şi mă fac că plouă. C'est que c'est.
Vorbesc cand sunt singura pe franceză. Atît cît ştiu. Am haz, ce pot zice. Şi din nefericire şi suficiente complexe. Nu că ar avea vreo relevanţă.
Concluzie [din nefericire cred că aş avea blocaj mental dacă m-ar pune careva să zic live]
Oh well, it seems i really like him. In a strange, nice, funkadelic way.
E aşa rău?
Do not answer.
Poate mi-ar fi frică de răspuns.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu