miercuri, 27 octombrie 2010

Norii sunt albi.


Norii sunt albi. Decorul e gri. Soarele s-a spart în sute de bucăţele fine la fel ca praful. E tîrziu şi nu am niciun chef să-l strîng la loc într-un bloc compact. Am unghiile lungi şi oja de pe ele e roşie şi cojită. Arată oribil, dar nu am acetonă., aşa că îl trimit pe Satan să-mi aducă. Bombăne el ceva, dar după ce arunc după el cu scrumiera mea plină cu cenuşă totuşi pleacă.
Am refăcut jumătate din soare şi Satan a venit cu sticluţa mea. Azi poartă un pulovăr urît de tot. Nu înţeleg cum reuşeşte să găsească cele mai urîte piese de vestimentaţie existente în toată tăria lumii. Am chef să mănînc o ciocolată, dar cînd îl văd pe Satan cum se uită de urît la mine, îl scutesc şi de fericirea asta.
Satan e fiul meu cel mare.
Acum rînjeşte şi dispare aşa, fanfaron cum e, într-un nor de fum, deşi ştie că e numai de amorul artei şi că consumă degeaba energie pe el. Nu impresionează pe nimeni. Nu vreau să mă gîndesc ce drăcie i-a dat prin capul lui ăla sec de a plecat aşa-n trombă, dar am presimţirea că voi afla curînd.
Rup o bucată din nor, o îmbib cu acetonă şi-mi tamponez unghiile. Din dreapta se aude o petardă. Mi-e indiferentă aşa că dintr-o mişcare a degetului meu mic porneşte muzica lui Frank Zappa din stînga, al şaptelea nor. Din fum apare iar Satan care-şi stinge focul din ce-a mai rămas din pulovărul lui. Bodogăneşte ceva despre o nouă tură de turişti care nu au disciplină şi respect pentru superiori [evident că acum vorbeşte de el] şi care se ţin de şotii. Eu arunc bucăţica de nor înroşită şi îl ignor.
Azi vreau să am unghiile verzi. Dar avem turişti noi, cum zicea şi Satan aşa că o să mi le fac negre ca să par mai fioroasă, să dea bine. Mai trebuie să şi schimb un pic decorul ca să fie mai intimidant, aşa că răsuflu de trei ori adînc şi deschid ochii. Acum e mai bine.
Pe jos e marmură neagră, de jur împrejur sunt draperii stacojii încărcate de praf şi cîte o pînză de păianjen ici colo. În mijloc am trîntit un ceaun mare în care plutesc cîteva oase, trei cadavre şi un suflet chinuit care zbiară. Îmi acoperă muzica aşa că apăs pe Mute şi eu nu mai aud. Restul da.
Satan îşi curăţă solzii de ultimele urme de ţesătură pîrlită şi se îmbracă în costumul lui negru. Eu îmi fac cubul de sticlă în care mă aşez, iar turiştii trec prin faţa mea cu gurile căscate în timp ce eu stau cu pieptul dezgolit şi coada încolăcită în jurul piciorului stîng, pe un jilţ egiptean.
Deştepţi muritorii ăştia, uite doar ce lucruri superbe au făcut.
Cred că o să şi aţipesc puţin.
Satan dă drumul, pentru atmosferă, la un cd vechi cu Metallica, best of.
Eu mă culc şi adorm sub privirile turiştilor care fluieră şi încearcă să escaladeze cubul meu.
Satan le ia banii şi îi împinge afară. Eu schimb la loc decorul, cum îmi place mie, sting lumina, îl simt în spatele meu, ca întodeauna: cald, cu răsuflarea încinsă.
Somn uşor.

marți, 26 octombrie 2010

chestii.

Picături fine de ploaie.
Pe bune, chiar plouă.

Fluid.

Azi am fost cu Vali la bibliotecă, apoi în kaufland să cumpăr portocale pentru tanti Maria. Am reuşit să fiu şi mai aeriană decît de obicei, nuş cum dracu. Numai mie mi se potea întîmpla să imi înghită aparatul de cafea fisa, apoi să iau paharul înainte să prepare cafeaua, aşa încît în pahar am reuşit să salvez două fix înghiţituri, cîte una de căciulă. pac pac!
şi pentru că eu defapt am început blogul nu ca un jurnal al confesiunilor ci mai mult ca o cronică a vieţii mele hyperpalpitante [mdaaaaaaaa] o să mai notez cîteva chestii care nu vreau să le uit.
joi m-am întîlnit practic prima oară cu vali, şi-am mers la filarmonică[şi-am tot creeat o poveste nebunească pe ritmurile muzicii clasice, nişte chestii a la gogol], apoi în teatru 74. am ajuns acasă la 1. vineri.
vineri am luat locu 3 la un concurs de poezie. iei. şi-am fost la teatru. sîmbătă mi-am luat mobil nou [nu ştiu de ce merită să consemn asta da-n fine] şi ascult rock fm de atunci, şi dupămasă am făcut cunoştinţă cu alin. în final am ajuns în cage[unde am ascultat muzică tuţ-tuţ,alias house], apoi iar acasă.
de luni încolo o ţin tot într-un hohot de rîs.
de ce?
pentru că pot.
aştept să mai trecă o lună să vină andrei acasă ca să bem vin cald in venezia.


decameronul. partea a 2-a. în speranţa că de data asta reuşesc să citesc mai mult.
în timp ce vali işi căuta un critic eu am început să răsfoiesc o carte care se numeşte psihosexualitatea şi încă ceva de care nu-mi amintesc. da' ştiu că avea o copertă galbenă. Am citit despre etapele sexului şi cum se desfăşoară, şi nu ştiu de ce într-un fel mă amuza tot limbajul ăla sofisticat. cred că vali a văzut ce citeam fiindcă mi s-a părut că mi-a aruncat o privire puţin contrariată. oh well.

nu vreau să vină ziua de mîine. Aşi prefera să conserv ziua de azi.
Întotdeauna.

vineri, 22 octombrie 2010

Interzis ţie.

Vreau să mă ameţesc şi să dorm în poziţie fetală. Vreau să stau ascunsă printre cioclii şi să zîmbesc. Vreau să nu plătesc fiecare exces cu o lipsă. Nu-mi prea pasă dacă e corect sau nu. Întru-n fel oricum totul e perfect echilibrat. Numai că karma e futută din punct de vedere al timpului. Vreau să nu am tot timpul dreptate. Vreau să fug de-acasă nuştiuunde.
Vreau să nu-mi pese şi să nu simt vreo nevoie de afectiune.
Vreau să ascult Zebre totuna.
Vreau să uit cine sunt.
Şi vreau să nu fiu jalnică. Pe bune.

joi, 21 octombrie 2010

De ce oamenilor le e frică de infinit.

-O să concentrez toată energia universului în ultimul fum. Rîde. O să fumez ultima ţigară acolo unde am început-o pe prima, şi aşa ciclul o să se încheie. Scrumează pe asfalt. Mai am trei ţigări. Inspiră adînc. Să nu te apuci niciodată de fumat.
Nu o să o fac. Păşesc pe frunzele sfarogite care scot un scîncet de durere. Tremur de frig dar nu zic nimic.
-O să fie EPIC!
Ba nu, n-o să fie. Ştii şi tu că te vei abţine vreo trei zile, hai să zicem patru şi apoi o să-ţi cureţi iar organismul de plămîni cu un nesaţ ieşit din comun. Aproape că o sa muşti din filtru, şi o să tragi fumul adînc în tine, tot mai adînc pînă îţi va înnegri sufletul.
Începe să picure. Stropii de apă îmi ling uşor obrajii şi mă fac să dîrdîi.
-Eu m-am cărat. Baftă.
-Mersi. Mai am doar o ţigară.
Mă uit spre cer. Oamenilor le e frică de cer. Altfel nu-mi pot explica cum de totdeauna privesc în jos, niciodată în direcţia contrară. Oamenilor le e frică de infinit.
O pisică trece în viteză pe lîngă picioarele mele.
În dreapta mea apare un bărbat tînăr, cu părul scurt îmbrăcat într-o jachetă brună şi blugi negrii cu telefonul lipit de ureche. Cu toate astea aud frînturi de ţipete isterizate şi citesc pe faţa tipului o uşoară crispare. Spre surprinderea mea îl văd trîntind de pămînt telefonul. Îi aud răsuflarea încărcată de nervi apoi simt cum se linişteşte. Stă la un metru în faţa mea iar eu m-am oprit să-l privesc. El îşi întoarce capul înspre mineşi pare că mă observă pentru prima dată pentru că are o privire uimită. Nu mă pot abţine şi zîmbesc.
- De ce zîmbeşti?
- Pentru că pot.
- Bun răspuns.
- Probabil par puţin, hm, tru la la. Face un semn sugestiv cu mîna la tîmplă.
- Probabil.
Fac trei paşi şi ajung lîngă el. Întind mîna.
- Încîntată.
- Încîntată şi mai cum?
- Ha ha.
- Nu ar trebui să vorbeşti cu străinii ce-şi trîntesc telefoanele de asfalt.
- Nu ar fi trebuit sa-ţi trînteşti telefonul de asfalt din start.
- That’s not the point.
- I don’t really give a damn.
Începe să rîdă iar eu aproape imediat am început să-I ţin isonul. E ciudat dar parcă totuşi totul pare să aibă un sens ascuns.
Îşi scoate pachetul de Kent din buzunar şi mi-l întinde după ce-şi ia el una.
- Nu fumez.
- Deşteaptă fată.
Rînjesc cretin şi scot din buzunar o brichetă neagră pe care o aprind cu nonşalanţă.
- Parcă..
- Nici nu o fac. Dar brichetele sunt o slăbiciune de-a mea. Sunt de la prieteni. Dau din cap. Valoare sentimentală şi pyromanie.
- Da? Atunci uite, ia şi de la mine o amintire. Dacă găsesc şi unde naiba am pus-o. Îşi bagă mîinile în toate buzunarele şi la final scoate victorios o brichetă galbenă cam zgîriată şi trecută de prima tinereţe.
- Mişto. Mersi.
- Dă-mi şi tu ceva.
- Ce?
- Habar n-am.
Îmi scot din ghiozdan caietul cu schiţe,rup una din ele şi i-o dau. E cea pe care am desenat o ceaşcă de cafea cu un trandafir lîngă şi nu-mi prea plăcea. Repeta un clasic clişeu.
- Satesfied?
- Mda.
- Nu-ţi place?
- Nu-I vorba de asta. E ciudată toată povestea asta.
- Mă rog.
- Multă baftă cu asta. Rîde.
- Eşti ateu?
- Mare parte din timp, da, cred că da.
- Asta e.
Aprin bricheta cu flacăra cea mai mare pe care o poate produce. Are cinci centimetri.
- Era prietena ta la telefon?
- Da. Oficial i-am dat papucii.
- Cu ce ocazie?
Se uită la mine şi rîde. Eu zîmbesc nevinovat.
- Ai haz. Îşi trece mîna prin păr. Ocazia a fost a 50-a criză de gelozie şi a 20-a scenă în public. Şi da, le-am ţinut în regristru. Rîde iar.
- Asta e. Io’te, mie imi chiorăie maţele de mor, aşa că mă duc acasă. Zîmbesc nevinovat. Să ai grijă de tine Necunoscut-Trîntitor-De-Telefoane-Pe-Asfalt. Rîd. Îl îmbrăţişez iar el iniţial surprins de gestul meu tresare iar apoi mă strînge şi el în braţe.
- Mersi, chiar avem nevoie.
- Nu-I bai. Baftă.
- Mulţam.
Am început să păşesc iarăşi cu privirea în gol. Scurtez cerul. Oare de ce oamenilor le e teamă de infinit?

marți, 5 octombrie 2010

Colind Horror.

Să trăieşti într-un nenorocit de apartament fără căldură sau apă caldă curentă e ca şi cum ai mînca fără sare. Ca dracu. Nici să scriu nu pot că-mi degerară degetele.
Dimineaţa trecută a început să mi se pară că-mi creşte un cioc. Şi m-am îmbrăcat în alb şe negru. Clar! Încep să mă transform într-o pinguină.
Te-am fu*ut cu titlul, este? Nici eu nu ştiu. Asta am am ascultat cînd am deschis 'postare nouă'.
Cred că şi inspiraţia mea a migrat cu tot cu păsările călătoare. Eu credeam că mă lua la băşcălie cînd îşi făcea bagajele. Avea un munte de bagaje, să-mi bag picioarele.
Da' totuşi mi-a lăsat o umbră de ceva. Imediat mă apuc de scris şi vă arăt şi vouă, dragii mei cititori [in]fideli.
Mă simt ca o proastă cînd oamenii mă pun să repet anumite chestii doar pentru că par sau nu verosimile şi le tratez cu indiferenţă. [n.b peninsula]
p.s. nu simt nevoia de reclamă negativă. mă lasă rece. sunt prea banală ca să şocheze cu ceva ceea ce fac. suntem oameni şi suntem diferiţi. le fel ca toţi ceilalţi. urît nu-i aşa?
Am aprins o lumînare verde şi am făcut echilibristică cu ceainicul cu apă fierbinte.
Ador ceara topită. Ador ceara fierbinte ce arde pielea.
Sărut dureros.
stele care cad - taxi.
azi vali a fost aşa drăguţ că a lălăit-o cu mine vreo două ceasuri numai fiindcă nu voia să întrerupă poveştile, şi mi-a făcut cinste la un fast-food chinezesc, ceea ce a fost super-cute din partea lui.
într-o săptămînă s-a întîmplat să fiu norocoasa care a primit pentru prima oară un trandafir, de ziua teodorei, chiar dacă a fost din politeţe, evident că am fost şi sunt încîtată, iar azi mi-a făcut pentru prima oară cinste un băiat.
vali e super de treabă.
mă distrează la culme o chestie. eu mă uit într-un anume fel la pătraşcu, timi se uită într-un fel complice la mine şi mie absolut de fiecare dată cînd îl îmbrăţişez îmi vine să zic: eu ştiu. tu ştii. el încă nu s-a prins.

luni, 4 octombrie 2010

Artiştii Anonimi

A rehab for artists.
Unde trebuie să-ţi storci veselia şi fericirea ca să devii tru.
Cred că d-aia n-o să am viitor în nicio artă, fiindcă sunt prea optimistă şi entuziasmată.
Zîmbesc şi fac glume proaste. Apoi repet glumele proaste pînă nu mai sunt glume ci gumă la mîna a 14-a.
Îmbrăţişez cel puţin 10 oameni pe zi. Mi-am dresat prietenii: la ţipătul IIIIIIIiiiiiiiiii să fie pregătiţi să-i îmbrăţişez.
Zîmbesc necunoscuţilor şi uit să zîmbesc mamei mele şi o fac să plîngă ignorînd-o.
Sunt o fiică chiar atît de malefică?
Nu cred.