joi, 21 octombrie 2010

De ce oamenilor le e frică de infinit.

-O să concentrez toată energia universului în ultimul fum. Rîde. O să fumez ultima ţigară acolo unde am început-o pe prima, şi aşa ciclul o să se încheie. Scrumează pe asfalt. Mai am trei ţigări. Inspiră adînc. Să nu te apuci niciodată de fumat.
Nu o să o fac. Păşesc pe frunzele sfarogite care scot un scîncet de durere. Tremur de frig dar nu zic nimic.
-O să fie EPIC!
Ba nu, n-o să fie. Ştii şi tu că te vei abţine vreo trei zile, hai să zicem patru şi apoi o să-ţi cureţi iar organismul de plămîni cu un nesaţ ieşit din comun. Aproape că o sa muşti din filtru, şi o să tragi fumul adînc în tine, tot mai adînc pînă îţi va înnegri sufletul.
Începe să picure. Stropii de apă îmi ling uşor obrajii şi mă fac să dîrdîi.
-Eu m-am cărat. Baftă.
-Mersi. Mai am doar o ţigară.
Mă uit spre cer. Oamenilor le e frică de cer. Altfel nu-mi pot explica cum de totdeauna privesc în jos, niciodată în direcţia contrară. Oamenilor le e frică de infinit.
O pisică trece în viteză pe lîngă picioarele mele.
În dreapta mea apare un bărbat tînăr, cu părul scurt îmbrăcat într-o jachetă brună şi blugi negrii cu telefonul lipit de ureche. Cu toate astea aud frînturi de ţipete isterizate şi citesc pe faţa tipului o uşoară crispare. Spre surprinderea mea îl văd trîntind de pămînt telefonul. Îi aud răsuflarea încărcată de nervi apoi simt cum se linişteşte. Stă la un metru în faţa mea iar eu m-am oprit să-l privesc. El îşi întoarce capul înspre mineşi pare că mă observă pentru prima dată pentru că are o privire uimită. Nu mă pot abţine şi zîmbesc.
- De ce zîmbeşti?
- Pentru că pot.
- Bun răspuns.
- Probabil par puţin, hm, tru la la. Face un semn sugestiv cu mîna la tîmplă.
- Probabil.
Fac trei paşi şi ajung lîngă el. Întind mîna.
- Încîntată.
- Încîntată şi mai cum?
- Ha ha.
- Nu ar trebui să vorbeşti cu străinii ce-şi trîntesc telefoanele de asfalt.
- Nu ar fi trebuit sa-ţi trînteşti telefonul de asfalt din start.
- That’s not the point.
- I don’t really give a damn.
Începe să rîdă iar eu aproape imediat am început să-I ţin isonul. E ciudat dar parcă totuşi totul pare să aibă un sens ascuns.
Îşi scoate pachetul de Kent din buzunar şi mi-l întinde după ce-şi ia el una.
- Nu fumez.
- Deşteaptă fată.
Rînjesc cretin şi scot din buzunar o brichetă neagră pe care o aprind cu nonşalanţă.
- Parcă..
- Nici nu o fac. Dar brichetele sunt o slăbiciune de-a mea. Sunt de la prieteni. Dau din cap. Valoare sentimentală şi pyromanie.
- Da? Atunci uite, ia şi de la mine o amintire. Dacă găsesc şi unde naiba am pus-o. Îşi bagă mîinile în toate buzunarele şi la final scoate victorios o brichetă galbenă cam zgîriată şi trecută de prima tinereţe.
- Mişto. Mersi.
- Dă-mi şi tu ceva.
- Ce?
- Habar n-am.
Îmi scot din ghiozdan caietul cu schiţe,rup una din ele şi i-o dau. E cea pe care am desenat o ceaşcă de cafea cu un trandafir lîngă şi nu-mi prea plăcea. Repeta un clasic clişeu.
- Satesfied?
- Mda.
- Nu-ţi place?
- Nu-I vorba de asta. E ciudată toată povestea asta.
- Mă rog.
- Multă baftă cu asta. Rîde.
- Eşti ateu?
- Mare parte din timp, da, cred că da.
- Asta e.
Aprin bricheta cu flacăra cea mai mare pe care o poate produce. Are cinci centimetri.
- Era prietena ta la telefon?
- Da. Oficial i-am dat papucii.
- Cu ce ocazie?
Se uită la mine şi rîde. Eu zîmbesc nevinovat.
- Ai haz. Îşi trece mîna prin păr. Ocazia a fost a 50-a criză de gelozie şi a 20-a scenă în public. Şi da, le-am ţinut în regristru. Rîde iar.
- Asta e. Io’te, mie imi chiorăie maţele de mor, aşa că mă duc acasă. Zîmbesc nevinovat. Să ai grijă de tine Necunoscut-Trîntitor-De-Telefoane-Pe-Asfalt. Rîd. Îl îmbrăţişez iar el iniţial surprins de gestul meu tresare iar apoi mă strînge şi el în braţe.
- Mersi, chiar avem nevoie.
- Nu-I bai. Baftă.
- Mulţam.
Am început să păşesc iarăşi cu privirea în gol. Scurtez cerul. Oare de ce oamenilor le e teamă de infinit?

3 comentarii:

  1. din acelasi motiv pentru care le plac surprizele anuntate inainte
    sau ca nici macar nu au timp sa se gandeasca la asta
    sau doar asa
    sau l-or fi intalnit si are mecla naspa
    ori pentru ca n-are mecla
    ori ca intrebarea n-are sens
    ori a se bucura cand chestiile naspa nu tin o vesnicie

    RăspundețiȘtergere
  2. foarte draguta postarea:D

    RăspundețiȘtergere
  3. of, grea intrebare vali, foarte grea. si raspunsul probabil e la fel de greu.
    si mersi anonimule :)

    RăspundețiȘtergere