miercuri, 27 octombrie 2010

Norii sunt albi.


Norii sunt albi. Decorul e gri. Soarele s-a spart în sute de bucăţele fine la fel ca praful. E tîrziu şi nu am niciun chef să-l strîng la loc într-un bloc compact. Am unghiile lungi şi oja de pe ele e roşie şi cojită. Arată oribil, dar nu am acetonă., aşa că îl trimit pe Satan să-mi aducă. Bombăne el ceva, dar după ce arunc după el cu scrumiera mea plină cu cenuşă totuşi pleacă.
Am refăcut jumătate din soare şi Satan a venit cu sticluţa mea. Azi poartă un pulovăr urît de tot. Nu înţeleg cum reuşeşte să găsească cele mai urîte piese de vestimentaţie existente în toată tăria lumii. Am chef să mănînc o ciocolată, dar cînd îl văd pe Satan cum se uită de urît la mine, îl scutesc şi de fericirea asta.
Satan e fiul meu cel mare.
Acum rînjeşte şi dispare aşa, fanfaron cum e, într-un nor de fum, deşi ştie că e numai de amorul artei şi că consumă degeaba energie pe el. Nu impresionează pe nimeni. Nu vreau să mă gîndesc ce drăcie i-a dat prin capul lui ăla sec de a plecat aşa-n trombă, dar am presimţirea că voi afla curînd.
Rup o bucată din nor, o îmbib cu acetonă şi-mi tamponez unghiile. Din dreapta se aude o petardă. Mi-e indiferentă aşa că dintr-o mişcare a degetului meu mic porneşte muzica lui Frank Zappa din stînga, al şaptelea nor. Din fum apare iar Satan care-şi stinge focul din ce-a mai rămas din pulovărul lui. Bodogăneşte ceva despre o nouă tură de turişti care nu au disciplină şi respect pentru superiori [evident că acum vorbeşte de el] şi care se ţin de şotii. Eu arunc bucăţica de nor înroşită şi îl ignor.
Azi vreau să am unghiile verzi. Dar avem turişti noi, cum zicea şi Satan aşa că o să mi le fac negre ca să par mai fioroasă, să dea bine. Mai trebuie să şi schimb un pic decorul ca să fie mai intimidant, aşa că răsuflu de trei ori adînc şi deschid ochii. Acum e mai bine.
Pe jos e marmură neagră, de jur împrejur sunt draperii stacojii încărcate de praf şi cîte o pînză de păianjen ici colo. În mijloc am trîntit un ceaun mare în care plutesc cîteva oase, trei cadavre şi un suflet chinuit care zbiară. Îmi acoperă muzica aşa că apăs pe Mute şi eu nu mai aud. Restul da.
Satan îşi curăţă solzii de ultimele urme de ţesătură pîrlită şi se îmbracă în costumul lui negru. Eu îmi fac cubul de sticlă în care mă aşez, iar turiştii trec prin faţa mea cu gurile căscate în timp ce eu stau cu pieptul dezgolit şi coada încolăcită în jurul piciorului stîng, pe un jilţ egiptean.
Deştepţi muritorii ăştia, uite doar ce lucruri superbe au făcut.
Cred că o să şi aţipesc puţin.
Satan dă drumul, pentru atmosferă, la un cd vechi cu Metallica, best of.
Eu mă culc şi adorm sub privirile turiştilor care fluieră şi încearcă să escaladeze cubul meu.
Satan le ia banii şi îi împinge afară. Eu schimb la loc decorul, cum îmi place mie, sting lumina, îl simt în spatele meu, ca întodeauna: cald, cu răsuflarea încinsă.
Somn uşor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu