luni, 27 decembrie 2010


Mă simt vinovată că.. nu, nu mă simt vinovată de nimic.mă simt mai degrabă contrariată. Poate ar trebui să simt dar nu o fac. Poate n-ar trebui să simt şi atunci reprim. Pînă cînd nu o să mai reuşesc. Nu mai îmi caut tăcerea în fumul de ţigară ce-mi iese din plămîni ca să reproducă imagini din vise. Nu mai trag de acum niciun fum din kent, vougue, pall mall sau dunhill pentru că nu mă mai ameţesc cum o face alcoolul.
Nu mai deschid ochii şi nu mă mai supăr dacă nu mă puteţi vedea pentru că sunteţi adînciţi în zîmbeztele voastre. Nu o să mă mai simt încîntată de ochii albaştri dacă nu vă cunosc. Nu o să vă mai studiez, andrei, nu o să te mai studiez, doar o să te privesc şi-n retină o să mi se imprime imaginea ta, şi o să simt un miros verde cînd o să mă gîndesc la tine peste ani cînd probabil toţi mă veţi fi uitat. Eu nu rezist decît vag în amintiri.
O să încerc să citesc muşchii faciali în tremurul lor de senzaţii şi sentimente.
O să vă percep din ce în ce mai puţin, adîncită în propriul meu haos pentru că mă îndepărtez, pentru că nu mă mai accept eu pe mine pentru că nu vreau să mai fiu acceptată.
Să termin medicamentele şi să încep vinul.
Să devin o alcoolică deprimată şi captivă în mine. Să izolez toate crăpăturile prin care evadează gîndurile şi visele şi speranţele şi. Pentru că ele nu fac decît să moară de îndată ce prind un mugure de avînt. Aşa că o să reuşească să trăiască doar în persoanele care au grijă de sufletul meu zbîrcit de prostie şi nonsensuri şi o să mă asculte, nu o să mă lase să vorbesc în gol ca o rîşniţă deunde s-a isprăvit tutunul sau cafeaua sau piperul sau.
Nu aparţin decît de toţi şi de nimeni. Duceţi-vă dracului. nu, n-am nimic personal cu voi, numai că mi-am pierdut eul undeva, tot cunoscînd oameni care-mi plac sau nu, şi am uitat să mă ascult pe mine, să-mi aud vocea pe care oricum nu o pot pricepe c-ar fi a mea.
Am început să mă regăsesc în imaginile pe care le fac, poate din ce în ce mai abstracte, cu din ce în ce mai multe înţelesuri. Am înţeles cît de sacră e legătura cu arta mea şi am înţeles că nimeni nu poate să primească o imagine făcută de mine dacă încrederea mea nu e deplină şi dacă sufletul-mamă nu poate să se rupă de ea.
Am înţeles că desenul e ibovnicul meu credincios pe care oricît l-aş înşela, rămîne al meu şi de fiecare dată mi se dăruieşte cu o pasiune de nedescris.
Ştiu, am luat-o puţin [mai mult] razna.

2 comentarii:

  1. imi place ceea ce ai scris .......mie mi se pate interesant .....imi place ca ai scris ceea ce ai gandit ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. de unde pot sa iau un pachet?

    RăspundețiȘtergere