Creioane?

Buf! spusesem eu.

Mi-am luat maxim ceva de nu se poate, şi chestia m-a scos din papuci de nervi.

De mai multe ori. Claunu' ăsta vesel mă caracterizează azi ceva de nu se poate!

Încă înghit în sec cînd/dacă merg la arte. Îmi doresc să mă despic în ruşine. Of. Urăsc că dramatizez, but the show must go on. Şi totuşi nu m-am mai simţit ca astăzi de mult timp. Foarte mult timp. M-am simţit ca acum un an (vai, vestigii antice din visteria monei), cînd ieşeam vara afară şi scoteam limba la alex cînd se dădea pe scooter.

În mijlocul camerei tronează cam tot ce ai nevoie daca vrei să pictezi pe sticlă tip old fashion: pensule, paletă, culori de ulei, acrilice, praf auriu, argintiu şi bronzuliu, ulei de in şi lac. Dracu mai ştie unde am pus terpinolul.

Am uitat să zic că mi-am cumpărat o carte pe ne-ve? De vreo două săptămîni şi trei zile. Exact.

Zînele punckiste din New York. Ştiu că sună cheesy, sau mama dracu mai ştie cum, dar mi se rupe; nu contează că sunt pentru o zi eu, tot insensibilă rămîn.

Şi promit solemn că dacă vreun nenorocit mă mai întreabă cum dracu-l cheamă pe unu şi pe altu de pe tricoul meu cu slipknot o să mă uit urît şi o să-l bag... mă abţin aici să expun pe larg ideile, dar cred că ai prins ideea.

Şi sunt unhappy.

Sau nu?