Aşi bea un pahar de alcool aromat. Iar m'am visat fumînd. Am şi scris o poezie jalnică despre asta, dar singurul lucru adevărat e ăsta, că m'am visat fumînd şi eram frumoasă. Eram superbă şi misterioasă.Aveam un chip plictisit şi şters. Zîmbetul îmi era un rictus. Poate totuşi nu eram frumoasă.
Mi'am dat seama că'mi place iar să dorm. Să dorm mult şi să visez. Uneori să'l visez. Deşi nu'i văd niciodată chipul, asta e trist. Oarecum.
Mda, ce să zic. Visez mult şi doar dimineaţa îmi amintesc visul, ca apoi cînd mă ridic din pat să'ţi estompeze sensul şi forma pînă ajunge vid.
M'am surprins gîndindu'mă la ei. Ei oare se gîndesc la mine?
Imediat a trecut o lună. Pare mult mai mult decît atît, şi e dureros.
E dureros mai ales cînd mă gandesc ca poate acum, poate nu însemn nimic mai mult decît o amintire lipsită de conţinut.
Asta mă sperie. Mă sperie că nimeni nu şi'ar aduce aminte de mine şi că întradevăr aşi deveni un cadavru umblător, cu piatra de mormînt un buletin lipit de frunte. Mă terorizează uneori ideea că sunt atît de singură. Dacă aşi muri probabil n'ar veni la înmormîntare suficienţi oameni să mănînce coliva. Oare asta înseamnă că o să am o colivă supraetajată, cu trei straturi de glazură?
Bine, exagerez, rudele poate, subliniez, poate ar reuşi asta. Să o mănînce nu să...
The Prodigy rocks my mind.
Girls
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.