sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Obsesii cu şi despre păr. Sad.

Şi mă întreb uneori de ce mai respir.


De parcă ar avea vreun rost.


Sub apă mă simţeam în siguranţă. Nu'mi păsa cine mă vede că stau în poziţia de făt.
Stăteam pînă credeam că voi deveni inconştientă. Apoi mă desfăceam pentru că mă dureau braţele şi luam două guri zdravene de aer. Apoi o luam de la capăt.
Ador să înot. Odată chiar am cîştigat un pariu pe chestia asta. Am înotat 42 de ture de bazin într'o zi. Asta însemna cam 1050 de metri. Nici pînă azi nu mi'am primit premiul. Futu'i.

Mă amuz/enervez cînd mă întreabă cîte unu' : Te'ai tuns?
Nu dragă, mi'am pus extensii. Imbecilule.
Cînd fetele sunt cele cu remarca nu zic nimic, dar cînd un băiat îmi face o remarcă de gen jur că'mi vine să'l strîng de gît. Defapt ăsta era unul din lucrurile ce'mi plăceau la compania băieţilor : chiar dacă observă vreo schimbare îşi ţin gura pentru că li se rupe. Am părul scurt ok? şi ce te fute grijania în halul ăsta dragoste? Ţi'e frică că nu mai sunt eu dacă nu mai am păr lung? Să'ţi fie frică luate'ar dracu!!
Vrei să ştii de ce m'am tuns?
Uite răspunsul mult aşteptat: de ce nu?
Vă plăceam mai mult cu părul lung? Şi de ce n'a spus nimeni nimic atunci? E prea tîrziu pentru păreri de rău. Iar eu sunt ultima căreia îi pare rău.
I'm not a cool dude whit long hair any more.


So what?


Îmi urăsc sentimentele. Îmi detest hormonii şi înjur în stil mare fericirea.


Am ochii roşii şi cearcăne.

Am unghiile scurte şi răbdarea e'n pauză de masă. Aştept ceva.
Mă întreb ce.
Casc.

Nu'mi recunosc eu'ul de acum 12 luni din jurnalul din carneţelul cu pătrăţele ascuns sub pat să nu'l găsească mama. Ce mă stresează fazele astea, să'mi cotrobîiască mama prin lucruri. Şi nu că aşi avea ceva de ascuns, ci că n'are încrederea ce'o trîmbiţează în sus şi'n jos. La dracu!
Nu ies în oraş nu pentru că n'aşi găsi pe cineva pe care să'l tîrăsc după mine ci pentru că nu'mi place chestia asta "ieşitu'n oraş" mă stresează. E doar junkfood şi poveşti insipide pe care le uiţi atît de repede încît parcă n'au existat vreodată. Eventual o beţie. Nu mă prea încîntă perspectiva ca să fiu sinceră. Există doar cîteva persoane cu care mi'ar plăcea să povestesc pe rupte, dar atunci rarele ocazii cînd scot nasul pe afară nu ar mai fii atît de speciale.


Nu, nu'i nici trist nici urît. Nu'i domeniul meu.
E trist că nu sunt amuzantă. Of.


Futu'i.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu