YupY(titlul e bullshit)

Am început să scriu în fiecare zi cu altă culoare. În curînd blogul meu va arăta ca un papagal.

Va semana cu Bruno, păsăroiul meu sălbatic de baltă. bine, recunosc, e doar sălbatic, că nu se omoară după apă. E verde cu albastru şi galben şi negru. Bine, în concluzie blogul a întrecut papagalul 1-0 pentru blog.

Azi voi opta pentru culoarea gri. Pentru că am desenat cu creionul azi noapte. Pînă m'a executat mama în pat să dorm.

De două ori.

În 3 ore.

Of.

Încep să fac schiţe cu killing. Urît.

Toată ziua am ascultat muzică. Aveam impresia că mă va ajuta.

Ador muzica. Am pentru fiecare stare un gen pe care'l agreez. De asta pare ciudat uneori cînd te uiţi la mine'n calculator de pestriţele melodii ce'l domină. De la hard rock la jazz. De la funk la goth. De la simfonică la rap. Şi tot aşa.

Vreau să scriu proză. Mi'am făcut un blog special pentru asta, pentru creaţie în general.

Momentan n'am decît o poezie. Nu mai scriu în versuri. A devenit banal şi fad. Şi lipsit de sens.

Am trimis poeziile la concursul din Arad. N'am trimis însă taxa de participare. Of. Mîine o trimit.

Încep să vreau să particip la fel de el de concursuri. Pe cont propriu. Detest profa de romînă chiar dacă e drăguţă, şi cred că şi ea numai mă suportă. Săraca. Mi+e dor de fosta profă. Pe bune, e aşa calumea tipa, e tînără şi m'a încurajat să scriu, şi na, chiar mi'a propus să mă înscriu pentru o bursă. Şi mă gîndesc dacă merit.

Of. Ai remarcat cît de des oftez?

Ar trebui să'mi...găsesc o altă pasiune? Inutil. Absolut inutil, oricum sunt cam praf la tot ce fac, de ce să mai dau rateuri şi altundeva? Căcat, normal că dacă mi se iveşte ocazia încerc ceva nou, nu mă pot abţine. Aşa a fost şi la handball, a fost amuzant anul, dar nu îmi dau seama cît a meritat. Tot praf sunt. Vara mi'am futut'o că am fost epuizată. Poate doar faptul că le'am cunoscut pe fete. Nici asta n'a prea ajutat dacă stau şi mă gîndesc. Într'un fel de asta m'am dus la papiu... Am văzut că se descurcau.

Cu Eve era tare. Şi cu Bia şi Cris. Timi era drăguţă cu mine, şi Ale m'a încurajat la meci cînd plîngeam. Of, toate sunt grozave, dar eu nu's de calibrul lor. Toate sunt profesioniste, numai eu sunt praf. Of şi junioarele 3 sunt toate calumea. Cu ele m'am împrietenit prima dată. Ele m'au primit ca pe una de'a lor. Le păream teribil de amuzantă. Poate chiar aşa eram pentru ele.

M'am chinuit degeaba 11 luni, că n'am făcut niciun progres vizibil. Ture de alergări, kilometrii pe stadion, alergări în nisip, alergări pe dig... toate inutile. Sunt un rebut.

Mi'am dat seama că începe să'mi placă expresia asta: sunt un rebut. Un eşec. Poate pentru că e adevărată. Ceea ce e întradevăr trist.

Totul se întîmplă cu un scop. Cred că asta e una din devizele mele preferate atunci cînd se întîmplă ceva rău. Pentru că se întîmplă.

Am găsit la bibleotecă cartea lui Caius Dobrescu, şi am fost şocată: văzusem volumul de mai multe ori, dar pur şi simplu mi'a fost frică să'l iau.

Vineri am avut curaj.