luni, 12 noiembrie 2012

Changes

Nu ştiu cine, cum, de ce şi cu ce scop ne-a azvîrlit în ceea ce numim noi existenţă.
Unii zic că suntem defapt energie în carcase prost făcute. Unele.
Alţii că totul e deşertăciune.
Alţii implică religia ce uneori pare a fi îndoielnică.
Şi poate ar mai fi multe alte motive scornite. Sau cine ştie?
Pînă cînd găsesc un motiv mai sattisfăcător pentru mica mea criză existenţială (care apropo, nu trebuie s-o aveţi şi voi oar fiindcă pe mine mă chinuie) îmi remodelez viaţa cum cred că ar fi bine. Deşi şi asta e extrem de discutabil.
O să încetez să mai dau vina pe altceva în afară de mine.
Eu sunt centrul propriului meu micro-univers şi primarul propriului meu creier dezorganizat şi-a corpului meu extra-pufos. Şi vreau să fac schimbări.
Habar nu am de unde boost-ul ăsta de energie, dar cum o fi.
Poate e din cauza pelegrinăriilor mele din week-endul ce-a trecut.
Într-un fel mi-am dar seama că sunt terifiată (din nou) de viitor. De viitorul apropiat.
Mă sperie posibilitatea de a înfrunta un oraş nou, plin de necunoscuţi. Şi mai ales un oraş atît de mare cum e Clujul sau Bucureştiul. Sunt o creatură de provincie, dintr-un oraş unde nu-i greu să cunoşti multă lume şi în care poţi ajunge dintr-un capăt în altul în maxim 45 de minute.
Şi pentru asta îmi dezmembrez teama cu curiozitatea ce-ar trebui să fie naturală.
Ce am de pierdut?

Azi m-am reapucat de blestematul de fitness. Fac trei luni, şi dacă nu se întîmplă nimic, mai fac o schimbare.
Pe ei şi pe mama lor, da' ce? Io-s mai proastă?

3 comentarii:

  1. De ce sa tot dai vina pe tine ? Imparte-o si cu altii. Ce esti asa zgarcita ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Apropo, vorbeste MP.
    Astea sunt exact cuvintele mele de acum un an.Cam asa stau lucrurile in perioada asta. E bine sa vrei si sa faci aschimbari, si te rog sa nu fi prea dezamagita cand nu iti vor iesi toate. Nu vor iesi cum vrei tu , dar vor fi unele lucruri care vor iesi mai bine. NImic nu va fi rau.

    RăspundețiȘtergere