luni, 23 martie 2009

Ziceam si eu...

Nu vreausa ma cert, azi la scoala aveam o stare de euforie, de betie, de drogata ambulanta, spune-i cum vrei. Eram toata un chiot si un ranjet sinistru nu prevestea nimic bun. In timpul orei de sport ma cataram pe spaliere si saream pe pereti. Sexy.
Ieri mi-ai inghetat degetele asezand pe sfoara niste plapume, fete de perne, cearceafuri s.a.m.d. care nici macar nu erau ale noastre. WTF? Erau atat de multe, atat de umede si reci, ca mi s-a facut cel putin sila de ele. Mai ales ca unele erau patate de sange. Si daca logica mea e corecta atunci ewwwwww. Eru vreo 20 de seturi, deodata. Ce naiba? Oamenii astia le spala o data pe an?? atunci e de inteles ca n-a mai iesit sangele din cearceaf. Imi e si frica sa intreb la cat timp se spala oamenii astia...Dumnezeule...E absurd. Parca-mi inchipui ca acum dorm direct pe saltea.
In fine, nu-i treaba mea unde dorm oamenii astia.
Azi am purtat o "discutie"(dar o discutie trebuie sa aiba doua opinii si un compromis, ceea ce asta n-a prea avut) cu mama prin care ea sustinea sus si tare ca o sa ceara la sedinta sa ne dea mai multe teme. Si sa te astepti sa fiu normala dupa mama a? Comentariul a venit in urma plangerii mele netimbrate(cred ca asta era problema) in legatura cu super-tema la chimie. Adearul e c-am exagerat, dar totusi nu eram prea departe de adevar oricum. Saraca femeie, ce distrusa. Bine, exagerez, nu te ambala asa, dar are nisteidei cel putin idioate, auzi, cica sa ma duc la dans (ye, ye, pwla), sa am "tinuta" da-mi bag tinuta undeva ok? e treaba mea cum o sa ma doara coloana mai tarziu. Ma irita ingrozitor acel aspect care mereu il ia ca fiind o "dovada vie" ca e deajuns ca are ea problemela spate ca nu ne trebuie doua cocosate in familie si pana mea. Sa ma lase naibii-n pace deja. Devine agasant si numai de-al dracu fac asta, daca mai continua.
De ziua mea am hotarat ce vreau. Un mp3. Cer..prea mult? Nu stiu, oricum e cadul ce mi-l dau eu mie, si uite asa am scapat de stresul cu ziua de nastere. Imi urasc ziua de nastere. Ori de cate ori vine imi aduce moartea, grijile, boala, problemele cu un pas mai aproape. Nu e o realizare sa cresti. Ideea e sa-ti meriti petrecerea, cadourile etc.
Oare chiar le meritam? Mai ales copii dinfamiile instarite. Ei isi merita cadopurile costisitoare? Cat au muncit pentru ele? Ce beneficiu atat de mare au adus familiei, si lumii in general, sa merite asta?
Nu e o dovada de dragoste sa primesti cadouri scumpe. E orgoliul, lipsa de imaginatie, si dorinta de apreciere, dar prin chestia asta te incatuseaza. Iar daca statutul tau e inferior, si primesti o chestie dinasta, apoi, pot spune cu mana pe suflet ca tocmai ti-a spus : Saracan de tine!
Daca tii neaparat sa oferi un cadou frumos, atunci sa fie ceva special, pe masura celui care il va primi. Poate e o gandire eronata, dar macar e originala si e a mea. Starea mea financiara nu e stralucita. Defapt sa zic "a mea" nu e tocmai potrivita. Starea fmiliei mele nu e la cele mai inalte cote. Suntem oamenii obisnuiti din suburbii.

Fara noi ati muri de foame. Cine ar mai lucra pe treptele mai inferioare ale societatii? nu ma intereseaza, sunt fericita, am un trai decent, tot ce-mi trebuie si ceva drojdie deasupra si e ok.

Ei bine...cum suna?
Sau mai bine zis: cum scrie?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu