Parampampampaaaaaaaaam
Şi mi-a trecut din rubeolă. Parampam. Şi fie am mai trecut odată la mate, fie diriga l-a minţit pe tata. Una din două.
Am stat o săptămînă în casă, fără prea mult amuzament dată fiind febra, rash-ul, articulaţiile (care încă mă dor), pff şi ochii dureroşi.
Mi-am făcut galerie de poze pe pereţii facebook-ului şi macin o idee de text în creieri.
Vreau o ţigară şi o cafea.
Afară.

A trecut o lună de cînd am murit şi-am înviat într-o linişte şi pasivitate totală, aproape complet lipsită de gînduri sinucigaşe, (bine mint, nu m-am gîndit deloc la asta, probabil din cauza mirosului pregnatnt de ne-iarnă)
Sunt plictisită şi mai nou dependentă de cîteva seriale. Grozav.
Nu sunt capabilă să scriu nimic mai creativ decît sms-uri, din care mai am cel puţin 1800 (company, anyone?) şi vreo 1998 de minute în reţea.
yey. i'm not happy nor depressed, i just want to fuck the hell out of this world.

Moarte

Pentru că sunt insensibilă şi toţi vorbesc despre asta.
Nu vreau să fiu ipocrită, aşa că mă abţin să vorbesc despre ea.
Singurul lucru ce-mi trece prin cap e că elevii liceului nostru sunt blestemaţi.
Mai mult ca sigur.

Ţipătul fluturilor

Niciodată nu mi-au plăcut camerele mici, aglomerate în care toţi se calcă unii pe alţii pe picioare şi pe nervi.
Aerul, nimic decaît un miros ciudat şi pregnant care-ţi pătrunde în ţesăturile hainelor, în păr, în plasticul din adidaşi şi se amestecă cu fumul de ţigări de contrabandă ce se împrăştie prin băile mizere, miros ce-ţi ajunge pînă în adîncul minţii şi rămîne acolo o eternitate.
Nu mi-au placut oamenii care erau normali.
Pentru că nu eram suficient de răbdatoare ca să le explic că nu-s nebună.

Fluturii sunt roşii, verzi, oranj, violet şi se împrăştie la cea mai mică mişcare. Apoi, cînd obosesc, mor şi cad într-o cuvertură fragilă ce se sfărîmă.

Nici ei nu m-au plăcut pe mine. Eram mult prea ''ciudată''.
Şi eram singură.
Atunci mi-am izolat lumea şi-am refuzat să mai deschid ochii lor, ce erau ascunşi în griul creierelor lor anoste.
M-am ascuns la vedere, întrucît ca mine să mă poată găsi uşor. Dar apoi am văzut că mă pierd printre ei, mă scurgeam printre trupurile lor fără să mă pot apuca de ceva.

Nu mai este nimic în afară de ei. E Nimicul, zeul lor suprem, şi-atît.
El e cel ce le dă aripi să zboare. Nimicul e gri, iar fluturii, speriaţi.
Şi mai sunt şi eu.

Aşa că nu mi-a mai rămas decît focul - ţesătură fragilă şi moale ce se mulează pe oricine şi orice. Îl ţin între degete şi îl las să-mi lingă pielea şi să mă sărute uşor, să-mi lase urme în carne. Iar ceilalţi au înţeles că el e tot ce mai contează acum. Aburii, ce se nasc din mine şi se urcă la cer fac ca văpăile lui să tremure speriate. Frigul nu e opusul căldurii, ci absenţa lui. Asta îl speria. A început să-i fie teamă că s-ar putea pierde. Aşa că l-am eliberat.

Aripile lor lovesc aerul doar de cîteva ori înainte ca ei să alunece în visele mele şi să renască din exuviile cadavrelor lor proaspete şi uscate.

Am suflat peste el, iar el mi-a înghiţit flămînd respiraţia. L-am hrănit cu tot ce-am găsit. El a rupt cu dinţii şi a crescut. Foamea lui nu putea să înceteze pentru că atunci esenţa lui s-ar fi oprit din vibrat.
Aşa că l-am adăpostit.
Primele dăţi n-a fost uşor, pentru că el nu voia să se lupte, devenea moale gata să se lase zdrobit de orice. Gheruţele lui mici de abia mă zgîriau atunci cînd îl hrăneam. Îmi plăcea să cred că, zgîriindu-mă, îşi arăta dragostea.

Mă acoperă în întregime. Mişcările plămînilor mei îi speria aşa că am încetat să mai respir. Am amorţit de cîteva secole. Mereu şi mereu apar alţi fluturi ce cad aproape imediat, nemişcaţi. Mi-au ajuns pînă la glezne iar chipul mi-a devenit vineţiu.

Apoi a început să crească şi să se întindă. A început să fie mîndru şi narcisist, să nu mă mai asculte, să nu mă mai lase să îl hrănesc eu, să se servească singur. Atunci a început să înfulece tot, să înghită fără să judece. A încetat să-mi mai audă vocea, să se întoarcă la mine cînd îl strig. A încetat să fie delicat şi fragil şi a început să crească, să fie din ce în ce mai mare, mai încins, mai viu. A început să fie neclar şi deşirat. Devenise compact şi începute să-mi fie frică.

Nu sunt omizi pentru că Nimicul nu a dorit să fie verde cu gri, iar atunci omizile ar fi murit de foame. Fluturi muribunzi cad peste ceilalţi fluturi morţi iar cei noi se zămislesc din culorile tuturor. Şi asta se repetă la nesfîrşit. Acum mi-au ajuns la genunchi. Dacă scormonesc dedesupt nu este decît mult praf. Gri.

L-am botezat Sisif, fără să ştiu de ce. Am început să-l urăsc, iar el să mă ignore cu desăvîrşire. Într-o zi s-a hotărît să plece. Şi a plecat întradevăr.

E atît de mult praf încît încep să strănut, iar fluturii zboară frenetic de jur împrejur, creîndu-mi o aureolă. O aureolă de fluturi pentru un Mesia feminin.

S-a întors şi a început să mă devoreze şi pe mine. Mi-a muşcat jos degetele.
Eu am început să ţip, iar el s-a panicat. A început să-mi smulgă de pe oase tot ce credea că m-a înghiţit pe mine. A vrut să mă vadă aşa cum eram eu, nu aşa cum mă vedea pe dinafară. A vrut să-mi vadă scheletul de foc.
A continuat să mă sfîrtece, să se zbată cu carnea mea-ntre dinţi. A urlat, i-a crescut o coadă, i s-au ascuţit dinţii.
M-a dezbrăcat pînă la oase şi apoi a fugit.
Mă simt violată.

Toţi fluturii au murit şi acum zac, fără culoare sau viaţă şi trupurile lor pergamentoase se descompun. Cadaverina e de vină că eu leşin şi cad şi... şi mi-au pierit toţi...

Din oasele mele descărnate şi pline de viaţă se naşte rodul căldurii sale: ţipete de fluturi.

Toţi.

Concert Luna Amară - Sesiunea de noapte :)

Sunt vînătă sub bărbie, mi-am muşcat obrazul, mă doare gîtul şi umerii, una din buze mi-e de o culoare uşor mai întunecată, iar pe biou am o bucată de hîrtie cu cinci nume...
Wicked! Music running trough my vains.
Şi da, sunt masochistă la concerte.



A, şi am o pereche nouă de bocanci şi un dicţionar francez enlgez
pac-pac.

Sunt dezamăgită de mine.
De existenţa mea.
De faptul că respir.

E reconfortant să te plîngi, nu?

Sunt o imbecilă, o anti-talent şi o dezamăgită.
O mare dezamăgită.

Şi deprimată.

S.O.A.D. - Sience.

Lumea asta e suficient de normală cît să nu mă simt eu comod prin ea, sau să mă determine să mă camuflez în alt element indispensabil - inutil al ei.
Dar toţi simţim asta.
Eşti foarte special!
La fel ca toată lumea.
Şi îţi place să fi ipocrit, ca toată lumea. Te blochezi la cuvintele care îţi sunt arhicunoscute şi care şi-au rînjit sensul pe coli de hîrtie.
Şi ţi-e ruşine, şi te simţi vinovat.
Seminţe, frunze şi spice.

Lemonade Mouth - Determninate.

Kurt Vonnegut- Barbă Albastră.
W. Shakespeare - Macbeth.
Dumitru Solomon - Socrate
LeCtura no 7.

'' La 11:20 să-mi zici că e 11:20 că la 11 jumate trebuie să fiu acasă. Da?''

Art Tatum - Dardanella.

Prea multe lucruri îngrămădite în jurul meu, prea multe cuvinte ce mă stînjenesc. Cuvinte curate, dezbrăcare de tot.
''Nu eşti prea deşteaptă să te duci la publicitate?''
Nu cred. Nu ştiu. Ştiu doar că am renunţat. Am renunţat să vă caut aprobarea pentru a nu ştiu cîta suta oară.
Irevocabil stupid.

Dar am autografe de la membrii trupei Bosquito. Deci sunt bazată.

Philipe Brun - Boogie Woogie.

Mi-ar plăcea să scriu despre trandafiri, sînge, tristeţe universală, întuneric, linişte, singurătate sau moarte.
Dar n-o voi face. Sunt prea leneşă, chiar şi deprimată, şi arăt şi cam bolnavă azi, aşa că n-are sens să-mi pierd răbdarea aiurea.

Tarot - Messenger Of Gods

Hai s-o lăsam baltă o vreme, ce crezi? E inutil să mă mai autoflagelez în clipa asta. Sunt o creatură stranie, fericită şi mizeră în acelaşi timp, am 17 ani şi asta mă sperie oarecum, sunt puţin foarte decepţionată de viaţă, dar n-are sens să îmi bat capul, sunt falită dar nu-i bai.
Cred că zilnic mulţunesc providenţei că m-am născut în Ardeal. Altminderi n-aş fi avut ''no''-ul şi ''ioi''-ul nelipsite dintr-o conversaţie.
Mă bucur că fac franceză, mă bucur că am degetele verzui, mă bucur că ochii mei sunt de culoarea castanelor coapte, mă bucur că singura sintagmă care-mi place la nebunie în latină e carpe diem, mă bucur că-l văd diseară pe Nicu Mihoc, mă bucur că am hîrtie şi foi şi că-s în viaţă.

Încă.

Tarot - Satan Is Dead [Gravity of Light]

ce urmează, ce urmează ce urmează?

Linişte şi crăpături în cer.

Natură statică cu cîrlionţi verzi, evanghelie după ganga, jucuri cu mimă din care selectăm: tricicletă cu reactor nuclear, rablă, ţi-am furat viţelul, paradox, sausage party, marfă de contrabandă, un schelet intră într-un bar şi cere o bere şi un mop, pseudo-teste iniţiale, nimănui nu-i pasă, incoerenţă, farfurii sparte.....
harry potter, vol 6.
tudor muşatescu - proştii sub clar de lună.
asta nu.
frag-men-tat.
o fragă mentolată tatuată.
sin-gu-ră-ta-te.
ba-nal.
cri-ză de per-so-na-li-ta-te.
pseu-do-cri-ză.
in-sig-ni-fi-ant.

taci şi-ascultă.

Well, there ain't no rest for the wicked...

Cage the elephant - no rest for the wicked.

hmmmmmmmmmmmmm. punct.
paginile cărţii stau lipite de mine. caragiale. azi n-am chef de diacritice. sau de didascalii.
azi am chef să-mi dau refresh în cap.
încep cu aseară cînd am hang-out cu bianca şi dragoş, care au fost drăguţi, şi dragoş a fost aşa amabil sa plătească tot. (eu - falită. am mîncat primul mcnugget din viaţa mea, şi-am tras din cea mai patetica aromă de narghilea ever- banane şi piersică. do not try that at home.
chill chill.

The MOOoD - Two Times

azi. hm. azi. let's do it romania (faci pi dracu băi, pi dracu), unde am colecţionat o sticlă de wisky şi 4 de bere, pet-uri, şi spre dezamăgirea mea, numai un ambalaj de prezervativ (dudes, rock hard, f**k safe!). mda. apoi am fost la bitezul N. ei, care a fost extrem de simplist, şi unde am ajuns să mă simt şi mai out-sider şi să mă simt mai atee decît obişnuiesc. en fin, o baie în mureş, complet îmbărăcat, tot e ceva. clemi are tendinţa să mă facă să mă simt abolut şi iremediabil dubios atunci cînd îmi povesteşte că avusese o păpuşă pe care o tunsese la 0 şi care avusese un păr identic cu al meu...

The Ansterdams - Laika.

a, eram îmbrăcată complet în negru, şi n. în alb. fain contrast.
nice ppl there too.
but still, let me the way i am and to not, i say, do not fucking try to make me religious.

Fii binecuvîntat, domnule RoseWater!

Arareori te poţi simţi în prezent recunoscător pentru clipe, nu crezi?
Ştiu, ştiu, redescopăr coada prunei, dar n-are relevanţă, nu despre asta e vorba acum.
E vorba de seara trecută.
Serile de vineri sunt cele mai extraordinare, mai ales dacă a trecut mult timp de cînd n-ai mai văzut pe cineva.
Uite, hai să-ţi fac un desen din vorbe: şase adolescenţi derutaţi şi confuzi, împreună, într-un parc, dîndu-se pe rînd pe o chestie albastră care se învîrte nebuneşte, în timp ce ţipă, cu hohote generale de rîs întreierate de conversaţii aleatorii. Părul şi zîmbetul luminat al Carlei o făcea să pară în imaginaţia noastră un personaj anime şi Sălă, care semăna, alternativ cu o maimuţă sau cu un broscoi, Vlad D. care scimba accentele ca pe şosete, rîsul meu isteric şi ciudat, toţi rîzîn de rîsul meu, Vlad P. care la fiecare 3 secunde se întorcea mental la preascumpele sale cărţi de joc în varoare de 100 de dolari in the nerd world. Apoi oprirea bruscă, ţipete, cîteva înjurături suculente şi două zboruri ilegale ale Mădălinei cu destinaţia Pămînt, cu cuvîntul Constanţa prelungit la ultima vocală.
Apoi propulsări intergalactice pe scrîncioabe ce se clătinau dubios, cu chipuri luminate de plăcere şi schimonosite de impactele prea bruşte cu bucata de lemn de sub şezut.
Apoi o tură prin epicul Dîmb, unde am lăsat-o la vatră pe drăguţa noastră Herro Carla, după care Mădă şi Vlad D. s-au hotărît să mă facă şă mă panichez, la pornind un război al căscatului cu mine. Eu am fost victima ce căsca ori de cîte ori auzeam cuvîntul. Nişte barbari, ce mai!
Apoi subsemnata a avut idee de a lua o pîine şi o sticlă de ketchup şi de a face un picnic dubios într-un loc nu foarte luminat.
Vlad P. Sălă şi Mădă aveau o expresie cel puţin reticentă cînd eu şi cu Vlad D. mîncam liniştiţi. Cred că celălalt vlad a rămas traumatizat.
Apoi, coborînd dealul am suferit din nou atacurilor căscatului, apoi am v]nat desertul. Vlad D. a atacat nemilos un măr cu sticla de apă pînă cînd cea din urmă a cedat, după o muncă eroică, iar noi am părăsit terenul bătăliei victorişi şi obosiţi cu cîte un măr de căciulă.
Încă am sticla de ketchup şi 3 felii de pîine în geantă.

Se trezeşte în mine sentimentul că...
Am crescut. Ce ciudat nu-i aşa? Nu poţi sesiza nimic decît după ce s-a vărsat laptele.

-Măăă, de ce mă faci fraier? Că eu n-am zis la nimeni ce mi-ai zis.
-Păi, nu..
-Lasă, că o să zic eu la toţi ce mi-ai zis!
Se urcă pe bicicletă şi pleacă.

Cred că sună foarte cunoscut. Sunt fragmente din noi. Nu pare ciudat? Ne pierdem identitatea iniţială.
Niciodată n-am crezut în diferenţele de vîrstă. Dar e aşa ciudat cînd bobocii se uită ciudat la tine, ajung şi ei să se izbească de realitate şi nu ştii cum să reacţionezi, pentru că formarea ta interioară a dărîmat prrimele uşi. Te simţi neplăcut sau mîndru cînd te privesc ca pe ceva... ceva ieşit din comun.
Şi ţi-e frică.
Ţi-e frică, pentru că pare prea devreme, sau prea tîrziu.
Aşa că zîmbeşti strîmb şi-ţi redefineşti în minte noţiunea de reputaţie.

Ladies and gentilmen I give you...

nothing. I'm just smiling.
Cerul e acoperit de nori, mintea mea e înceţoşată de vise mai mult sau mai puţin realizabile, speranţe.
Ador certurile ce provoacă un al treilea război mondial.. al furnicilor poate. Îmi plac reacţiile mature : eu nu mai vorbesc niciodată cu tine, eşti o trădătoare! Da, da sunt. Nu sună asta ca-n Phineas& Ferb?
Nu mai am mustrări de conştiintă din cauza unei serii de lucruri, gesturi şi reacţii stupide.
A încetat să îmi mai fie teamă să vorbesc cît pot de tare, să se vadă că sunt remarcabilă. Adică de remarcat.
Muzica devine întunecată şi destul de sobră. Voi zîmbi întotdeauna cînd voi auzi că cineva are un stil gothic... pentru că termenul a pornit de la un stil arhitectural..dantelat...luminos..şi măreţ.
Am terminat, după 4 luni incredibile, să termin ''Omul cu o floare oranj'', deşi mă tentează să-l redenumesc.
S-a terminat..cu totul... cu vara, cu libertatea, cu soarele...
S-a sfîrşit cu picioarele de broască şi cu încrederea.

Cîini albi şi pisici lehuze
hoinarind ca nişte vandali pe albele peluze
pierduţi şi regăsiţi în nopţile confuze
de bătrînii pensionari cu zîmbetul pe buze.

Reîncepe lupta mea disperată cu linia de plutire. Nu cred că ştie prea multă lume că în sufletul meu se zbat zeci de porumbei metalici.

Tarja Turunen - Acapella Sleepwalker

Nu, n-aş regreta nimic, aproape mă simt mulţumită.

A trecut atîta timp încît.. încît ce?
Mi se pare că sunt prea multe schimbări, prea puţin timp, prea multe stări sictirite, o doză prea mare de alcool şi nicotină gratis, primită pe ochi frumoşi.
Sunt atît de vînătă, ceva de neînchipuit: pe ambele braţe, pe genunchi, sub bărbie, la ochi, zgîriată pe braţul drept şi pe abdomen. Ca să nu adaug rana de deasupra buzei obţinută după pogo şi după o mică iritaţie.
Am stele pe gît şi o notă muzicală în colţul ochiului şi-o brăţară verde fosforescentă la încheietura mîinii mele stîngi de pe care curînd presimt că se va şterge Tuborg-ul inscripţionat pe ea.
peninsula a fost wicked anul ăsta.

Îmi cer scuze că m-am născut.
Vrei să remediez acest mic inconvenient?

Bună.
Ţi-a fost dor de mine?
Da?
Nu?
Eşti absolut sigur?
Eu nu ştiu. Pot doar presupune. Mă dor muşchii şi mă amuz: de mine, de corpul meu, de voi, de totul.
Ascult obsesii vechi, ale mele şi ale altora. Mi-am găsit pentru cîteva clipe starea de echilibru. Şi e atît de inedit încît mi se pare nenatural.
N-am fost construită decît ca să mă bucut de fericire spontană, neplanificată.
M-am hotărît că sunt o adolescentă mizerabilă cu aspiraţii absurde care se modifică constant. Sunt mizerabilă psihic, pentru că mă simt ursuză sau nebună. Simple explozii mentale.
Sunt instabilă.
Mă simt ca o amintirea tuturor celor ce-au fost ca mine şi-au crescut.
Şi nu mă deranjează.
Carpe diem!
Merg la sală, mănînc înfiorător de sănătos, învăţ, scriu, citesc, am mers la Grow, na.
Îmi ocup viaţa cu viitorul ce se transformă-n prezent în fiecare secundă.

Sunt in fucking Timisoara, dupa doar 4 ore de somn, o petrecere de burlaci, plina de chestii complet aleatorii, bauturi alcoolice (in care de data asta n-am dat iama ca erau de cacat), si o plimbare in Scartz, unde nu primesti mostre de cafele, am bantuit in tot orasul, de care chiar m-am amorezat inevitabil.
Teo n-are absolut niciun stres si da ture in viteza peste tot si no, io-s mai no, ardeleanca decat ea se pare, ca altfel nu-mi explic.
Am vanat fara mila tantari azi-noapte. Vreau o cafea ciment, da ciment sa fie.

Nu am net. Ma enerveaza si nu prea ca n-am net. Invat la engleza, variante la bag si Delf. acum scriu de la biblioteca, mda, o sticla de vin e acolo, undeva si imi asteapta sarutul.
ciudata vacanta. zau asa.

În pula mea nu mai fiţi ipocriţi! Duceţi-vă dracu şi împuşcaţi-vă dacă nu sunteţi în stare să vă asumaţi faptele şi cuvintele! Exilaţivă pe o planetă diferită sau dispăreţi dracului din preajma mea!! Ştiţi că nu suport ipocrizia minciuna şi alte căcaturi d-astea, nu suport bîrfa şi zvonurile pulii, neverificate nici de Lucifer în persoană, nu-mi plac aerele de intelectual dobitoc aşa că MARŞ DRACU DIN VIAŢA MEA!
Uneori e aproape de domeniul imposibilului să fii tot timpul sincer, ok, înţeleg, da în pizda mă-sii încercaţi în pula lui Satan să fiţi sinceri şi drepţi faţă de ceilalţi şi mai ales faţă de voi.
Nu încercaţi să mai îndulciţi adevărul, să ''proteajaţi'' pentru că muia asta n-are efect, e fucking iluzie care se întoarce împotriva ta idiotule!!
Deschide-ţi mintea şi ochii fir'ar să fie!!!!!!!!!!!!!!

Animale egoiste ce suntem. Creaturi obscene şi nestăpînite.
Microbi închistaţi în trupuri uriaşe.
Şi suntem mereu atît de singuri. Şi atît de orbi. Nişte flori măcinate de întuneric ce refuză să se deschidă.
Vă urăsc aşa cum şi voi mă urîţi. Dar pe mine mă urăsc cel mai tare.
Suntem fiinţe complicate. Prea complicate şi de neînţeles.
Nu o să mai caut o afecţiune pe care n-o voi avea şi nici n-o să mai sper într-o viaţă minunată.
Şi ea mă va bîntui pe mine, şi mă va dezamăgi.
iar şi iar şi iar.

Şi din nou. De ce?

De ce dacă încep să mă obişnuiesc cu o idee e musai, dar absolut musai să fie ceva care să mă dea iar peste cap.
Şi acum m-a făcut knock-out Teo, şi m-am făcut şi singură knock-out şi-mi bag piciooarele şi se vor transforma în ţepele 8 şi 9.
Şi apoi mai e şi matematica. urghhhhhhhhh.
Vreau să nu. Vreau să fiu placidă ca o oaie.

Ca să o citez pe Teo: ce mă frustrează!!!
totuşi am vagi tentative să-mi bag picioarele în sintagma ''de ce?'' pentru că deşi îmi face cu ochiul o sfoară şi-un bec, nu vreau să mă las dusă de val pînă nu fac ceva... măreţ.
Sună patetic nu-i aşa?
poate chiar e, dar n-am timp de palavre. Mă mănîncă-n anumite părţi ale creierului să mă transfer. În fond, ce rost are?
Am constatat că am manuale de engleză pe calculator care ar fi frumos să le listez ca să învăţ din ele.

Zz Top - Gimme All Your Lovin'

Deci, hai să ne ambalăm motoarele şi să ne scoatem mediile deci!

Mulţumesc pentru muzică. Oricine ai fi.
You made my day.
:)

Fara diacritice

Nu am diacritice ci nervi.
Multi, mari si foarte foarte agtresivi.
Eu acum nu ma simt deceptionata ci uluitor de intarata.
Da? deci nu ma crezi in stare?
Te fut!
Mi-a ajuns sa ma degradez si mai mult decat sunt. E usor sa zaci in namol, acoperit de amprentele tampitilor care trec peste tine.
O sa va musc de glezne, o sa vi le sfasii, o sa arat ca eu stau cu dracu-n mine si supravietuiesc.
Mi-a ajuns in clipa asta pana in gat.
Si da, cu cat acumulez mai mult cu atat sunt mai goala, dar asta nu inseamna ca renunt.
Si daca Dumnezeu nu exista? si daca el exista?
daca el s-a saturat sa fim ipocriti si sa nu ne mai iubim toti intre noi ca niste imbecili?
E impotriva naturii noastre asta. E impotriva Naturii.
Sunt furioasa, sunt agitata si revoltata.
Am impresia ca devin si mai creata si mai rosie la varforile bretonului.
Vii ma-sii.

Viu sau...?

Dacă nu simţi că trăieşti, înseamnă că eşti mort?
Biologia te-ar contrazice. Pentru ea tu eşti parţial format din organisme nevii. Nu moarte, doar nevii.
Eu mă simt ca un spor.
Închistată în mica mea lume, aşteptînd să fie mai bine.
Dar niciodată nu e mai bine. Şi atunci mica mea încăpere se contractă, dureroasă, din ce în ce mai strîmtă, făcîndu-mă să-mi închipui că a fost mai bine.
N-a fost.
Spaţiul nu se modifică, ci doar zvîcneşte ca un ficat după ce-ai mîncat.
Dar nu asta contează, ci simplul fapt că nu eşti mort nu-i aşa?
Dar nici viu.
Poate nu sufăr destul. Poate sufăr prea mult.
Poate sunt la mijloc, captivăî în lumea mea mediocră şi tristă şi deprimantă.
Chiar şi pesimismul intră la pachet.
Nu mă mai acuza că sunt pesimistă. Ştiam asta din prima zi.
Dacă sunt pesimistă mă aştept la mai puţine dezamăgiri. Dar şi ăsta e un optimism într-un fel.
Lumea va găsi mereu un nou mod să te dezamăgească. Dacă eşti la pămînt stai liniştit. Curînd va fi o groapă şi pentru tine, şi-un gropar îţi va zîmbi şi ţie, un tovarăş necunoscut.
Niciodată nu e luminiţa la capătul tunelului, ci e ţigara groparului.
Luminiţe incandescente ce tresar în mintea mea. Ignoranţa mea proprie care mă enervează, iar golul nu face decît să se adîncească din ce în ce mai mult. Sunt din ce în ce mai proastă, cu cît învăţ mai mult. Ce stupid.
Ceara s-a amestecat cu sîmburii goi de vişine. Cele 100 de maimuţe îmi mîngîie creştetul iar Fitzgerald Se odihneşte în patul meu, ca un amant ce-mi este.
Ce măgărie şi cît de tîrfă e providenţa uneori.
Acum trebuie să-l suport în fiecare zi, încleştat în hîrtie.

sunt o proastă. m-am apucat de plîns. şi lacrimile mele, evident, au gust de sare.
plîng.
plîng.
plîng.
plîng doar cu ochii, numai lacrimile curg, nu şi răcnetele corpului sau convulsiile.
O criză de plîns şi singurătate.
Şi mă simt aşa pierdută, şi aşa deziluzionată şi şi şi şi....
şi pesimistă.
în bară infloreşte o gherbera, iar zîmbetu-mi e plecat departe.
am încheieturile moi şi nu-mi pot strînge pumnii.

Bosquito, Bere gratis & friends.
:)

Concert Iris, teza la mate şi restul.

Şi acasta a fost ultima noastră reprezentaţie a lui Jacques.
Les paroles sont inutile.
Recunosc că m-a apucat frustrarea. După ce înveţi mot-a-mot o piesă în care joci dar în care nu ai nicio replică te fute puţin asta. Şi după ce-ai schimbat 3 roluri. Dar nu-mi pare rău. Am o personalitate multiplă.

Am terminat Decalogul, şi mă simt vlăguită de orice tentă artistică. Nici bani nu mai am, nici nimic.
Am cîştigat la fotbal ieri, cu Cantemirul, şi-am primit un tricou albastru.
Am visat dunhilluri slim.
Vreau să se termine ok toată măgăria.
Vreau să se relaxeze şi să fie fericit.
Vreau să dorm. Vreau să citesc în timp ce ascult Mussorgsky, Berlioz, Debussy şi alţi din speţa lor.
Atît.

Despre oameni, greşeli şi cunoaştere.

Blogul ăsta este, va rămîne şi va fi o continuă descoperire a sinelui meu.
Am o metaforă care-mi place mult pe care-am descoperit-o pe la 12-13 ani şi care ne defineşte deeestuuul de exact: noi suntem diamante cu mii de feţe. Indiferent pe cine întîlneşti, acel cineva poate descoperi o nouă faţetă strălucitoare, întunecată, neşleufuită, limpede, zgîriată sau cum o mai fi. Dar nimeni nu va putea să le pătrundă pe toate, nici chiar tu, şi atunci mai există o alternativă: să-ţi colecţionezi propriile imagini, pierdute-n alţii.
Diamonds are a girls best friend.
Am o pisică neagră pe perete şi una albastră sub un copac violet pe o foaie. Am vreo 40 de pandantive pe care sunt dispusă să le vînd şi 18 pagini din Decalog, la ultima verificare.
Am terminat de citit Cît să-ntindem coarda? a lui David Louge, Nuntă-n cer, Torturaţi-l pe artist şi-am început Hunted. Tot am sute de cărţi de citit, şi sunt avidă. Îmi doresc efectiv să mă scufund în cunoaştere.
Dar ce mă fac atunci cînd cunoaşterea mea ar putea deveni prea profundă, prea mare, prea bizară? Cînd oamenii se simt inferiori, se sperie, te evită, pleacă, te abandonează. Rareori îşi doresc să-şi depăşească condiţia de muritori leneşi.
Mie îmi place să ,ă autoflagelez aşa. Şi destul de des, risc să par proastă cînd pun întrebări elementare.
Mai bine prost o secundă decît o viaţă-ntreagă.
Nu există întrebări bune sau întrebări rele. Ele sunt neutre ce atare, iar în educaţia noastră învăţăm că a greşi e cel mai cumplit lucru.
Nu e.
Cum ai învăţat să mergi? Sau să vorbeşti? Nu erai ca mine, în clasa a 2-a un agramat şi jumătate? Şi poate şi acum te perfecţionezi. Încă eşti corectat. E întradevăr aşa cumplit?
Nu cred.
Ca să poţi să te ridici trebuie să cazi de cîteva ori.
Invariabil.
Ca să speri, trebuie să fii dezamăgit.
De multe ori.
Dacă vrei să creezi, vei suferi.
Probat pe piele proprie.
Nu-ţi fie frică să greşeşti sau să întrebi. Ştiu, pate-ţi par o tipă optimistă, moaralizatoare şi hotărîtă.
Poate da poate nu. Dar sunt sigură că nu greşesc.
Şi ce dacă aş greşi?

}mi place. C]nd sunt beat[ mereu g[sesc ce caut.
Mi-am gasit stick-ul.
yupy.

Sunt beată.
Sincer.
Şi nu m-am putut gîndi decît la el.
Sunt fie proastă fie fraieră. Of. De ce îmi doresc mereu lucrurile inaccesibile?
Je veux toi. Je ne sais pas pourqui.
Nu ştiu decît că ştie, în rest e un mister. Lucru care mă ambalează şi mai tare.
Dumnezeule! Ştiu că sunt absurdă şi patetică, dar în clipa asta îl doresc.
Pe drum un singur gînd: o singură noapte şi-o zi. Dar cred că poate mi l-aş putea dori şi mai mult.
Poate că nu ar fi cum îmi închipui eu, dar...
Who knows?

C'est une pitie. Cu accent grav pe ultimul e.
Sau se numeşte accent ascuţit?
Je ne sais pas et puis je suis pas interesee.
Mi-e frig, şi somn, şi mîine am test şi-am un bec ars pe birou, lîngă un bul unde-a fost arpacaş.
Mă doare capul. Am 13 pagini la Decameron.
Pe birou am steaua de la Gabi şi la radio se dă Dude looks like a lady - Aerosmith, one of my personal favorites.
E o senzaţie nici bună nici rea să-ţi sufoci inima cînd îţi urcă-n gît şi te copleşelşte sentimentul de prostie. Da, în universul meu straniu şi special există şi aşa ceva.
Sunt steaua propriului meu cer, şi, cum citisem undeva, ''amîndoi privim aceleaşi stele''.
Nirvana- Lithium.
Ar fi stupid să explic ceea ce simt, pentru că.. a, , uite un motiv bun: e stupid.
Şi fraza cu cerul e adaosul de zahăr la sucurile naturale, care, le transformă în zemuri groase.
Ironic, nu-i aşa, că tatăl meu lucrează la o fabrică de zahăr nu-i aşa?

Îi invidiez pe ci care au prieteni cu care se completează reciproc, şi sunt tot timpul împreună, şi se distrează, şi se sustin reciproc, deşi, totodată îmi par nerealişti.
Poate toţi invidiem asta şi refuzăm să ne conştientizăm propria jumătate, care deja se armonizează cu noi.
Dar ce faci cînd nu există o jumătate, ci o oglindă spartă?
Pink Floyd - Comfortably Numb (asta au dat-o pentru Scarlett).
Hai să ne fragmentăm pe noi înşine pînă ajungem praf şi, aruncaţi în stelele încinse, şă ne prefacem în a patra stare de agregare, şi să fim uimiţi.

Păcat...

Nu e păcat, şi chiar îngrozitor uneori, cît de încrezători, naivi, entuziaşti suntem la vîrsta asta?
E mare păcat.
E păcat că ne credem inteligenţi. [Vorbesc la plural fiindcă alter-egourile mele voir să fie băgate în seamă].
Cînd dăm cu capul de pereţi, cînd vedem cît de palpabil e negativismul care ne caracterizează pe unii.
Nu-mi pare prea rău că sunt cum sunt, deşi sunt oribilă.
Am o capacitate extraordinară care mă ajută să fiu obiectivă şi imparţială cu privire la mine, şi culmea, e frustrant lucrul acesta.
Sunt o derbedoaică originală. Da.
Sunt catifelată uneori, iar privirea seamănă cu aceea unei pisici. Uneori sunt elegantă, dar mă face să mă simt vulnerabilă. Sunt dură şi aspră, directă şi sinceră, sarcastică şi expresivă. Şi cam aşa mă ştiţi toţi.
Sunt uneori, urăsc cuvîntul, feminină, cînd întradevăr am multă încredere în mine şi mă simt confortabil şi există armonie în mine.
Sunt egoistă.
Ca noi toţi.
Sunt altruist-egoistă. Oricum totul e din egoism. Fără egoism n-am supravieţui.
Ştiu, suntă paradoxal şi absurd, dar nu e.
Chiar nu e.
Singurul lucru care mă face să mă simt prost e incapacitatea de a acumula toate informaţiile deodată. E echivalentul strînsului de paie cu furculiţa.
Şi aşa e în permanenţă.

Oamenii sunt nişte tîmpiţi.
În loc să felicite persoana care a adus pe lume un copchil, pentru tot chinul ăla, ei îl bagloslovesc pe plod, care n-a făcut mai nimic.
Halal logică vitejii mei!
O no, şi iar tre' să m-apuc de făcut la cadouri pentru luna asta?
nu am chef.

super timpul petrecut cu carina ieri :)
si marfă spectacolul SEX de vineri.
Iar mîine concert Ada Milea. :) woohoo.

RAMMSTEIN - ICH TU DIR WEH / LIEBE IST FUR ALLE DA {sa mor daca stiu ce dracu-nseamna}

Un singur cuvînt:

SEX.

Şi da. Sunt vulgară, sunt prea expresivă, sunt singură şi haotică.
Îmi place să explodez în culori, să urlu prin gesturi să descătuşez nebunia din mine, să o fac tangibilă. Ochii mei sunt mari şi căprui, nu te poţi pierde în misterul lor, fiindcă sunt direcţi. Dar...
Dar ce?
Te simţi şi tu singur chiar şi-n clipele tale de nebunie tinerească. Simţi nevoia să fii rebel, să urli, să alergi prin fanteziile lumii tale ideale şi anarhiste, cu zeci de încercări, avîndu-l pe Nietzsche ca şi conducător suprem.
Crezi că lumea ta plină de excese va fi veşnică? Crezi că vei suferi de foame şi de singurătate, că obsesiile îţi vor măcina oasele, că vei putea alege?
Poţi vedea asta? Cînd vei fi constrîns să supravieţuieşti aşa cum vor ei, nu cum vrei tu.
Eu nu pot vizualiza asta complet. Poate tu eşti diferit de mine. Defapt poate e un cuvînt pus aiurea. Tu sigur eşti diferit de mine.
Demonii mei sunt frumoşi. Sunt ca nişte madone ale lui Rafael. Sunt rusoaicele superbe ale lui Gogol, pline şi rumene, dintr-o bucată. Îţi vine să-mi săruţi diavolii, şă-i posezi, să-i cuprinzi între coapse şi să le seci viaţa din ei. dar ei sunt nevii. The laugh will be on you.
Eu nu m-am îndrăgostit nicodată, iar pasiunea mi-a fost stîmpărată de realitate. Sunt pierdută într-o lume în care fantezia şi realul dau lupte crîncene, în care obiectivitatea le modelează astfel încăt ajung să se împace ca marmura şi oţelul.
Eu acum sunt fericită. Mai am puţin, şi-mi sărbătoresc încăpăţînarea, voi putea să îmi privesc proprii ochi de acum jumătate de deceniu. Sau poate mai mult.
Tot haosul se va împrăştia curînd. Vreau să-mi depăşesc condiţia, şi asta mă va face să sufăr cumplit, ştiu asta. Sunt o idealistă obiectivă, şi nu ştiu, nu ştiu de unde să încep, cum s-o dreg şi s-o-ntorc să iasă pe stilul meu.
Vreau.
Şi pentru asta sunt dispusă să mă sacrific.
Pînă aproape de final.
Ţineţi-mi pumnii şi susţineţi un copil nebun.

Să-mi paşteţi fericiţi fraţi, surori şi altee specii.

Hm. Hm. Hm.

Ce mod mai bun de-a sărbători chestia asta decît cu cîntecele lui Daniel Iancu. Pac-pac!

Am prăjituri B-). Sunt bună. Bună rău.

Am terminat desenul care l-am botezat Zeul Războiului. Care e imens de altfel [A2].

Am făcut de una singură curăţenia de primăvară.

Ce pula mea de sinopsis fac aici? Nu ştiu da e ok. Vreau să beau un pahar mare de vin. A, şi în legătură cu pula mea, băi, nu mă mai futeţi aiurea că înjur că nu are nicio relevaţă, pentru că în fond sunt cuvinte, şi sunt vax albina crema pucca* [n.b.*nimic ]. Şi referitor strict la pula mea, bă, o femeia are cîte vrea, deci hasta la vista! a picat ideea.

P.S. Mă fut în ele de vopsele de ouă că mi-au făcut degetele ca şi morcovii da nu s-au prins de coajă. Pana mea.


eeeh. Fuck it.

Post pentru amintiri personale. N-au relevanţă.

Un week-end nebun la Cluuuj cu Andreea în care am văzut o groază de chestii faine şi-am trecut prin chestii faine şi bizare.
Am găsit un muzeu, ce-l căutam ca disperatele, cînd eram bete, dar n-am văzut că nu era deschis în week-end şi ne-am luat o ţeapă superbă dimineaţa. Era muzeul de istoria farmaciei fută-l stalin, că eu chiar îmi doream să-l văd. Am stat vreo 3 ceasuri în muzeul de artă, care a fost absolut bestial, şi încă mă bîntuie anumite figuri şi fructe, şi cînd mă gîndesc la el mi-e sete că atunci cînd l-am vizitat era o arşiţă cumplită în gîtul nostru, şi eram extrem de revoltată că se fac nunţi în muzeu. pana mea.
Am băut un super expresso cu cocos în Q cafe şi-am pişcat puţină ciocolată caldă densă de la mon amie. Am fost la un dnb party care s-a spart curînd din cauza poliţiei, [era prea tare, no], apoi am mers în Fling unde am dansat şi pe la 5 jumate am ajuns acasă.
Băăi, cum să uit??
Mugurel!
Cum, nu ştii cine-i mugurel?
Mugurel e bricheta mea de plastic roz care s-o futut la prima ţigară şi care a fost totuşi o sursă bună de foc week-endul trecut.
Am mai văzut facultăţile, pieţele, un sit arheologic din centru, La maimuţa plîngătoare [ne vedem la maimuţă!], grădina botanică, am gătit cu ligia şi-am mîncat calumea din ciorba de perişoare [eu le-am sculptat], lasagna [premieră favorabilă ptr mine] şi tiramisu pe jumate răcit, da era super ok şi genial.
Am fumat şi se pare că nu merită, am o toleranţă prea crescută la orice, zău. Nici azi nu m-a luat pdp-ul, deeci e ok.
Aşaa, sîmbătă seara a fost seara de jocuri unde am mimat, am descris verbal, am desenat ca să cîştigăm, numa că eu şi Andreea am ajuns pe locul 2. Satisfăcăîtor, dar noi voiam mai mult. Dacă am fi ştiut cum arată cărăbuşul, dacă placa de surf n-ar fi fost aşa dubioasă şi dacă pantalonii de trening nu au vrut am ieşit pe locul 2. Si parcă am mai avut o chestie.
Tibi ne-a făcut cinste la toţi, mie cu jeger şi bere, [foarte bun jegerul-premieră iar], am fost în Samssara apăoi, am fumat nargilea şi-am băut vin şi-alte ocupaţii dubioase 6 dintre noi din 8 cîţi eram :)).
Dup-aia, pe la 3 am mîncat un sanviş cald, mugurel [proaspăt reparat] l-a pîrlit fain pe Tibi, n-am ce zice, iar eu muream de rîs. N-am făcut-o intenţionat dar nu cred că mai contează acum.
nu cred că există metodă mai eficientă de a zice un ''nu'' hotărît decît cu mugurel.
Absolut ca vodka.
6 ore dus-întors, 110 lei cheltuiţi, 100 de pagini citite, 5 litri de apă, 2 zile petrecute cu mon meilleur amie - nepreţuit.
Şi singurele dileme rămase:
Cum m-a găsit?
De ce?
Ce s-a ales de puiul îngheţat ce l-am dus la cluuuj?
A, am uitat: fratee, deeci, cluju rulează măi! e full de studenţi, feull de iarbă verde, full de distracţie.
Io am un bai: e-al dracu de scump.
Ioooi no, era să uit: mugurel şade la mine în casă acuma, cam dezmembrată şi inutilizabilă. Şi ca să vă lămuresc de ce o chemă aşa: magazinu le la autogară se numeşte Mugurel.srl, so, numae mai bun n-am găsit.
Da nu-i bai. O fost fain.

asta e a 5-a oară cînd mi s-a futut week-endul.
băgami-aş.

April

Şase reble şapteşcinci. Trei copeici.
Mi se futu, romîneşte şi pe scurt, week-end-ul. Piatra rămîne unde-i şi io cam aijderea. Faza se estem în următorul fel: oamenii e mulţi şi proşti.
Şi nu, n-am greşit exprimarea.
I wish for..nothing. not now.
Toporaşii viorelele şi chiar păpădiile au prins subit viaţă, iar iarba e aşa verde că-mi vine s-o pasc.
Încă două săptămîni pînă la şcoală, încă un fragment finalizat din Decalog, încă o carte terminată d-a lu' Murakami, la sud de granita la vest de soare, acum îl hărţuiesc pe Gogol şi diferite forme se conturează pe hîrtii. În 13 e spectacolu de la şcoală cu bucata din Visul unei nopti de vara care va iesi absolut de tot căcatu' dacă nu ne punem serios pe muncă pînă atunci.
Cred c-am sinuzită, că se aude dubios dacă orăcăi [cînt] si ies nişte chestii destul de dubaşe din corpul meu.
Dar n-are importanţă. Aştept cu nerăbdare să mi se consume sado-masochismul şi să mă fac că nici n-a existat pentru că orgoliul meu, [chestia aia care mă face să zbier la oameni], vrea să dea delete la senzaţia din peioada asta şi să facă ravagii în memorie cum au făcut ereticii cu picturile lui Nefertiti.
I feel happy'n'sick.
Ioi, şi în 12 îi zua maică-mii. Ce dracu să mă fac??

30 Martie 2011- Probably the best day of my life.

Îmi vine să plîng de fericire.
Spectacolul a fost superb! Noi am strălucit, asociaţia Actus Dramatikus a împlinit un an!! şi părinţi, cîţiva profi şi prietenii au rîs cu noi şi-au văzut că noi putem fi cu adevărat deosebiţi.
Cîntecele noastre au răsunat în toată sala, picturile şi poeziile au desfătat ochii curioşilor, fotografiile făcute cred că-au fost cu miile, improvizaţiile perfecte, bucăţile din piese bine executate.
Providenţa ne-a binecuvîntat cu Gabi care ne-a liniştit cu jocurile lui înainte de spectacol, şi Jenelle care ne-a eliberat de emoţii cu încălzirea ei plină de viaţă, cu zîmbetul ei, cu rîsetele şi ideile ei.
N-am mai fost atît de fericită de foarte mult timp, iar lumina mi-a limpezit sufletul şi m-am simţit atît de bine încît..încît vorbele mi-au secat.
Sunt lucruri minunate acestea care au răsplătit munca lui Adi, munca adolescenţilor nebuni şi haotici.
Dacă ar fi să-i înşir pe toţi mi-ar fi frică să nu creadă cineva că fac discriminări pentru că dacă aş putea i-aş pune pe toţi primii.
Gabi a fost genial, Scarlett şi-a depăşit emoţii şi a strălucit, Anna s-a luptat cu emoţiile puternice şi s-a simţit minunat în final, Irina, Clau şi George au cîntat perfect la chitară, Pufi a avut tupeu şi iniţiativă, Buni mea, Ioana a fost irezistibiă, Teo a strălucit alături de Ofelia, Didi a radiat [şi îţi mulţumesc pentru tenişi! nu ştiu ce m-aş fi făcut fără ei!], Andi a interpretat ireproşabil, Ada, Nina, Cristina, Ioanele, Andreea, şi defapt de ce să să pierd timpul? Toate cîntăreţele noastre prefesioniste-amatoare şi-au ridicat glasurile şi-au eliberat din ele cîntecele perfect, Mara a fost mama ''ideală'', şi publicul! Ah! Publicul! Personajul ideal care ne-a ajuntat incredibil de mult.
Iar Adi, capul răutăţilor noastre a completat tabloul alături de Ivona care ne-a ajutat în ultimele luni incredibil de mult.
Nu cred că o să-şi poată închipui cineva senzaţiile acelea dar am încercat să redau cît mai fidel ce-a fost.
La fel clar, nu o să fie daaaaaaaaaaar ştii ceva?
It keeps on going better!
I love you guys so much!!!!!
Voi sunteţi familia mea.













[Şi epopeea va continua!]

Ada Milea - Obosită.
Săptămîni haotice şi zbuciumate, cu repetiţii peste repetiţii peste altele. Sunt kaput psihic. Dacă nu citesc ca o psihopată, atunci repet, sau am fost la bunica şi-am cărat 4 tone de lemn structurate în trunchiuri de 30-40-50 de kg, cărate dintr-o parte-n alta.
M-am blocat la Decalog. Am răguşit. Sunt stresată pentru miercuri.
Am citit Visul unei nopţi de vară şi Interviu cu un vampir.
Acum sunt La sud de graniţă, la vest de soare cu Murakami.
Încă vreo 2 volume şi l-am epuiyat de la bibliotecă.
Touche!

Şi pentru că încă mai am 16 ani am dreptul să fiu patetică într-un mod inuman şi jalnic.

Sunt complet divorţată de orice stare de fericire, nu mă simt bucuroasă, am limba încărcată de venin, sunt malefică, agresivă, vreau să lovesc şi să fug, să imi sfîţii carnea, să-mi smulg visele din prprii mei creieri şi să mor dracu!
Să ştiu că o să fiu incinerată într-un incendiu, aş da înapoi, dar fumul m-ar face să leşin şi atunci ar fi bine. Cenuşa va fii ingurgitată de pămînt iar liniştea niciodată nu va mai exista pentru că oamenii îmi vor călca sufletul în fiecare moment.
Vreau să plîng.
Mă aude cineva?
Şi ce dacă mă aude? Tot singură şi disperată mă simt. Tot departe.
Nu pot interacţiona cu oamenii normal, fiindcă sunt o fiinţă handicapată social.
Am uneori senzaţia că toate sentimentele mele se nasc din abdomen.
Sunt prinsă în mine insemi.
Could someone please shoot me in my soul?
And after that, in my heart

SUNT MASOCHIST! trăiesc în Romînia.
Partea tristă e că sunt întradevăr masochistă, chiar o sado-masochistă spirituală.
Nu-mi place asta, fiindcă nu înseamnă nimic. Just gossip for myself.
Frînturi inutile de senzaţii, lipsă de ocupaţie, exces de ocupaţie, entuziasm, tristeţe, dorinţă stupidă, lipsită de instensitate, sau nu ştiu.
Mă simt dată la o parte, nu mai pregnant decît de obicei. Sunt consolată cu ideea că menirea mea e vagă şi opţională în societeate, iar cea mai bună prietenă a mea e cîteva sute de km, Andrei e la mama naibii, iar pe alţii îi văd sporadic.
Sunt inferioară. Din extrem de multe privinţe.
Eu sunt în cărţile lui Rodica Ojog-Braşoveani şi din cele ale Agathei Cristie ''tînăra drăguţă şi plăcută, fără a avea totuşi nimic deosebit''.
Iar epitetele sunt exagerate.
Uuuhhh, sexy nu-i aşa?
En fin, mi-am cumpărat azi Interviu cu un vampir de Anne Rice, mîine se presupune că o să căutăm eu cu Scarlett şi Luiza sponsori, şi o să le pice genele de cît de drăguţ o să dea din ele, în timp ce eu sper să fiu extrem de persuasivă.
Mi-e silă. Nu-s rău sau bine, sunt doar.. Bleah. Mi-e greaţă de toate.
Poate pentru că m-am simţit rănită, şi mi-a venit să plîng. Dar eu nu prea plîng. Sunt o fire slabă. În pofida faptului că am un debit verbal impresionant nu reuşesc să zic nimic cu adevărat intim legat de eu-ul meu.
oari di ce?
Miercuri cu Jenelle, apoi teatru, joi iar teatru, vineri nu ştiu.
în 30 avem prima semi+avanpremieră la palatul culturii.
Pentră ăia 2-3 care citesc blogu din plictiseală cruntă, mi-ar plăcea dac-aţi veni şi voi.
În fond am tras mult toţi şi ne-ar face mare plăcere dacă aţi vedea munca noastră din ultimele luni.

Sunt prea beată ca să mă străduiesc să sune frumos orice aş zice.
Beată de trei zile, tot n-am nicio putere să fac nimic, nu am curaj să-i zic, poate ştie, dar mă va respinge şi nimic nu va fi la fel dar nu contează. Eu oricum o să tac, pentru că-s laşă, pentru că pot.
Cred că am fost atît de ameţită încît am zis tot ce simţeam, poate am jucat prost sau bine, nu contează.
Sau contează, dar sunt sătulă de reproşuri de aiurea şi prostii.
Sunt praf. Sunt lipsită de sens sau viaţă. Sunt băută. Vin alb demisec Vin alb demisec Vin alb demisec Vin alb demisec Vian alb demisec Vin alb demisec Vin alb demisec Vin alb demisec Vin alb demisec Vin alb demisec Vin alb demisec Vin alb demisec Vin alb demisec Vin alb demisec Vin alb demisec Vian alb demisec Vin alb demisec Vin alb demisec Vin alb demisec.
Cum poate fi ceva atît de confuz atît de rău?
Şi cum draci pot fi tît de masochistă încît să nu renunţ?
Pu*la mea de negru gen Kenia!

Welcome to the funeral.
Mi-e greu să descriu altfel înmormîntarea lui Nelu. Nu prea s-a plîns, ci dinpotrivă, toţi erau pişicheri şi voioşi. Tuşa Lia aveam impresia că e mai degrabă o adolescentă, nu o cucoană de peste 70 de ani.
N-au fost mulţi oameni.
Mi-a plăcut cum arăta mortul. Îi simpatizez pe cei morţi. Galbeni, uscaţi şi inofensivi.
Mi-ar plăcea să lucrez un timp la o firmă de pompe funebre, deşi bancurile macabre sunt limitate.
Am terminat joia dulce de citit şi m-am apucat de La capatul lumii şi în ţara aspră a minunilor a lui Murakami. N-am fost vineri la şcoală şi de 2 nopţi visez că fac sex cu oameni la-ntîmplare.
Sunt o curvă în propriile mele vise. Nasol, dar asta este.
Mă consolez că o să-mi treacă.
Pînă atunci îl dau pe Freud în mă-sa şi ascult Korn - Seen at all.
Just fuck the pain away!

Jazz, Joia dulce a lui Steinbeck, plictis, lumină.
Şi da, a fost 8 martie, şi nu, nu mă pasionează deloc asta. Dar 7 martie..ei bine..am primit cea mai frumoasă felicitare de 7 martie.
L-am terminat pe Erofeev Venedikt cu Moscova - Petuşki, poem în proză, viziune prin alcool.
Vreau să beau vin. Şi ciocolată. Şi să dansez.
Cred că am să fac ceva special. Pe lîngă tachinare.
Je suis pas amoreouse. Je suis désolée.
Am nr 2 din Blog@ru' mureşean şi locul 2 la Amonii de Făurar.
sunt bună rău.

Nu sunt o mare admiratoare a conflictelor, mai ales cele familiale, dar cand semeni vînt n-ai decît să-ţi culegi uraganul.
Recunosc că mereu mi-a plăcut să mă gîndesc cum e să te plimbi noaptea în oraş. Dar nu în pijama şi şosete în martie. En fin.
Nu sunt cea mai plăcută persoană cu care ai putea vorbi în zilele astea, dar nu contează. Viaţa merge înainte.
Sau cel puţin aşa-mi place să cred
Gorod - Diverted Logic.

Poveste de adormit copii.

Demult demult, pe cînd în lume mai erau haiduci şi tîlhari, pe meleaguri nu foarte îndepărtate de acestea se zice că ar fi trăit un neam de oameni drepţi în vorbe şi-n fapte pe care Dumnezeu îi binecuvîntase cu pămînturi şi averi multe, cari li se spunea Creţu, fiindcă toţi erau oacheşi .
Odată, se zice că rîvnind la bogăţiile familiei un grup mare de tîlhari au călcat moşia lor şi nu s-au dat în lături de la a face vărsare de sînge ucigînd mai toată familia. Doar cel mai mic dintre copii a scăpat şi şi-a ajutat mama lovită de moarte să ajungă lîngă un izvor pe lîngă care fuseseră îngropaţi demult bunicii băiatului. Înainte să piară femeia a blestemat toate meleagurile acelea care nu mai fuseseră nicicînd năpădite de atîta cruzime şi răutate.
Băiatul, de frica tîlharilor a fugit în pădure unde s-a ascuns într-o scorbură de copac. Băieţelul adormi adînc, cu lacrimi şiroindu-i pe obraji. Cînd se trezi văzu că era înconjurat de şapte fete fiecare înveşmîntată cu cîte o cămaşă de zale şi clopoţei la picioare. În păr aveau prinse sînziene şi purtau fiecare cîte o lumînare în mînă. Din desişul pădurii apăru o femeie bătrînă şi gîrbovită, cu privirea ageră şi mişcările iuţi, şi văzînd băiatul I se făcu milă de el şi îi puse pe umeri mantaua ei, căci era frig iar băiatul nu avea pe sine doar o cămaşă subţiratecă. Ielele, căci ele erau începură să meargă cu făcliile aprinse, făcînd o horă mută şi fiecare murmură un descîntec, iar Muma Pădurii făcu semnul crucii pe fruntea băiatului după ce-şi înmuiase degetul în gură. Apoi toate ielele veniră pe rînd şi-l sărutară pe băiat pe obraji, apoi aruncînd făcliile începură să dănţuiască ţipînd iară Muma Pădurii îi zise băiatului:
-Vezi, acum te-ai făcut frate cu ele. Ele or să-ţi poarte de grije şi tu le-I purta lor de grijă. Dacă ei vrea să-ţi fie bine să asculţi de fiece din copilele celea căci rău n-are să-ţi fie.
De atunci băiatul rămase printre iele, grijindu-se el de ele şi ele de el cu mare cinste. Muma Pădurii îl învăţă fel şi fel de leacuri şi descîntece, vechi de la strămoşii moşilor moşilor oamenilor.
Una din iele îl învăţă să tragă cu arcul, el arătîndu-se în scurt timp a fi un mare meşter în arta ceea. Băiatul prinse mult drag de acea fată care avea un trup mlădios şi subţeratic care-l fermecase, şi tot era roş cînd se gîndea numai la frumoasa lui.
Ea de asemeni a prins mult drag de el şi ori se gandea numai la el oricand era plecat la vanatoare, facandu-si griji sa nu carecumva să pateasca ceva, si simtea cum inima ii batea gata sa se sparga in piept cand juca si canta cu ea. Tare greu i-a fost sa tina inchis in adancul sufletului toate sentimentele fata de el, de rusinea si teama de suratele ei, care nu ar fi ingaduit ca un muritor si una din ele sa se poata iubi.
Tînărul se topea de dorul fetii ori de cîte ori trebuia să plece de lîngă ea şi tare netrebnic se simţea cunoscînd că ea era mai mult ca o muritoare iară el nu.
Într-o zi, pe la amiază pe cînd Ielele dormeau într-o poiană, tînărul şedea la căpătîiul lui veghiindu-le somnul. Nişte zgomote ce se-auzeau din pădure îl îngrijorară foarte căci prin acele locuri nici om nici sălbăteciune nu trecea. Şi tiptil tiptil merse dînsul după zgomot şi dădu peste nişte oameni, tocmai acei tîlhari care i-a ucis de multă vreme părinţii. Şi cuprins de durere şi de mînie se azvîrli asupra lor şi îi nimicii. Ielele auzind zgomot se treziră şi alergară încotro s-auzeau zgomotele de bătălie, iară cea care alegase cel mai iute era chiar cea indrăgostită. Şi ajungînd acolo îl găsi pe tînăr rupt de osteneală şi îi cuprinse grumazil cu baţele şi plîngînd îl sărută. Ielele,venind şi ele cu Muma Pădurii în fruntea lor îi zăriră pe tineri îmbrăţişîndu-se şi li se muiară inima de atîta dragoste cîtă era. Iară muma Pădurii le zise aşa:
-Legile noastre nu ne lasă să unim în taina dragostei pe una din neamul nostru cu un muritor, dar dacă ea va voi să-şi dea nemurirea înspre a-ţi fi nevastă noi nu ne-om pune împotrivă.
-Da! Da! Da! Strigă fata şi-şi sărută iubitul iară el o strînse în braţă. Iar în jurul lor ielele făcură o horă, şi din pădure apărură altele, din alte neamuri apropiate lor că s-au strîns multe, multe şi-au început să dănţuiască şi să cînte întru slava iubirii cu făclii în mîini.
Ş-am încălecat p-o roată şi v-am zis povestea toată!

Cele o sută de simţuri secrete - Amy Tan

Aseară am fost la lansarea nr.4 a revistei LeCtura şi m-am simţit puţin pierdută şi însingurată. Am înţeles la ce se referea Vali cînd zicea că e singur cînd sunt mulţi. Dar nu asta contează.
Seara trecută mi-am simţit lacrimile cum îmi usturau obrajii şi nu mai ştiu dacă plîngeam de frig sau de mine. Oraşul era mort şi străzile mute. Simpla prezenţă a unei alte persoane mă făcea să mă gîndesc cu o panică crescîndă la poveştile cu fetele violate noaptea, dar încerc de fiecare dată să mă autoconving că sunt doar prostii. Dar cum crezi că mă simţeam cînd străinul a început să vină în aceeaşi direcţie cu mine şi să-mi vorbească. Nu-mi plăcea vocea lui. Mi-am luat o cafea iar eu mi-a recomandat vinul. Cînd am crezut că s-a cărat într-un final în altă direcţie m-am trezit că-i în spatele meu şi-mi zice să nu-mi fie frică. Mi se adresa cu 'domnişoară'.
Îmi simţeam obrajii înfierbîntaţi şi m-am simţit şi mai sigură, şi-am mizat că dacă cumva are gînduri dubioase îi ofer cafeaua mea fierbinte să se spele pe ochi.
Într-un final a intrat într-o casă după ce m-a întrebat dacă n-am chef de poveşti.
N-aveam.
De oibicei eu vin acasă la ore mai tîrzii, cînd oraşul e mort şi îngropat, dar acum mi-a fost întradevăr frică. Nu ştiu dacă vocea mi-a displăcut atît de mult sau faptul că mi se adresa.
Pentru cîteva clipe chiar credeam că în noapte nu sunt singură.
Şi credeam că e un lucru bun, pînă cînd m-am panicat.

Şi mi-am sfîşiat ultima ţigară şi-am fost furioasă, şi mi-era frig şi foame.

Cît timp am fost doar eu cu mine am simţit cum toate cele o sută de simţuri secrete se învălmăşesc.
Cînd mă gîndeam că eu probabil am afecţiune 'in vitro' şi mă simţeam vinovată.

Dimineaţa asta cînd am terminat cartea am simţit cum alternativ mă umpleam şi mă goleam de sentimente. A trecut mult timp de cînd o carte nu mi-a mai făcut asta.
M-a marcat la fel de tare ca şi Clubul Norocoaselor şi ca Fiica tămăduitorului de oase şi poate cel mai pregnant Salvînd peştii de la înec.

Suntem adolescenţi derutaţi şi confuzi iar disperarea ne sărută pe fiecare şi îi lasă o cicatrice pe care o vindecăm fiecare în stilul lui.

horoscop a la booha

Berbec



Fetelor berbecelor, anul 2011 va promite multe reusite pe plan fizico-sentimental. Veti intalni aproximativ 137 de berbecuti si fecioare cu care va veti berbecuta. Veti simti influenta lui Jupiter pe tot parcursul anului si este posibil sa exagerati in ale alcoolizarii…lucru care nu este neaparat rau, daca stiti sa profitati de pe urma lui. Baietii berbeci au mai putine sanse sa se berbecuteze in acest an, dar ei vor avea mai mult de castigat pe plan profesional. Cat despre bani, acestia ii vor avea si ii vor pierde in incercarile disperate de a se f*te.





Taur



Pentru domnisoarele taur,sau vacute, cum s-ar spune, anul 2011 este caracterizat de dragoste, pe care o veti face cu multi si multe in egala masura. Veti avea de castigat de pe urma boilor din viata dumneavoastra si veti avea reusite si in plan professional. Este posibil sa va angajati la mc Donald’s, sau daca aveti noroc, la KFC. Pentru baietii taur, anul 2011 nu este unul tocmai bun. Saturn va influenteaza norocul in sens negativ si este posibil sa va pierdeti banii la poker.





Gemeni



Atat fetele cat si baietii gemeni vor avea de pierdut in acest an. Gemenele isi vor pierde hainele si, cu putin noroc, capul. Aveti grija, Uranus va influenteaza puternic in special in prima jumatate a anului si este posibil sa pierdeti contul dv de facebook. Cat despre baietii gemeni, este aproape sigur ca vor pierde timpul. Pe plan professional lucrurile incep sa se imbunatateasca: o sa va faceti, in sfarsit, poza pentru CV.





Rac



Este posibil sa aveti bani, la fel cum sunt sanse sa aveti noroc in dragoste, sa reusiti in cariera si asa mai departe. Dar nu prea cred. Veti face baie mai des ca in anul trecut, ca urmare a influentei lunii. In plan profesional, veti avea parte de o schimbare. Este posibil sa va angajati, dar nu prea. Pe plan sentimental lucrurile merg bine, nu va combinati nici anul asta. Baietii rac vor face mult sex si vor bea multa bere, dar vor sa-si faca o prietena si nu gasesc. Vor sa-si faca o prietena si nu gasesc. Toate fetele sa apeleze la ei.





Leu



Cei nascuti in zodia leu nu vor avea nici un leu in acest an, drept urmare vor fi nevoiti sa-si amaneteze bunurile. Domnisoarele leoaice vor avea succes pe youtube, iar domnii lei vor aduna multe like-uri pe facebook. Veti avansa in cariera, sunt sanse sa fiti promovat. Daca nu sunteti angajat, probabil nici nu veti fi, dar fiti fara grija! O sa va luati toate cele 83 de restante! In plan sentimental lucrurile merg bine. Domnisoarele leoaice vor face sex mult, in timp ce domnii lei vor face laba.





Fecioara



Fetelor fecioare, nu mai pierdeti timpul! Mergeti de va deflorati! Acest an este unul bun pentru dumneavoastra. Va veti combina cu multi baieti care vor avea multi bani cu care va vor cumpara multe bauturi in multe cluburi. Si pe plan profesional, o sa aveti de castigat. Este posibil sa va angajati la un sex shop. Cat despre dragoste, veti face. Atentie la sanatate, este posibil sa primiti niste vesti neplacute. Baietii din aceasta zodie se vor casatori pana la sfarsitul anului.





Balanta



Fetele din zodia balanta se vor dezechilibra, ca urmare a consumului excesiv de alcool. Baietii vor sti sa profite, sper. In plan profesional, veti avea parte de o surpriza. Mari sanse sa va angajati la Mall. Sau la Posta. Astrele va influenteaza in sens pozitiv viata sentimentala: nu va veti indragosti nici anul asta si veti face mult sex cu persoane total necunoscute. Banii nu va lipsesc in 2011, datorita faptului ca parintii dv sunt niste oameni extrem de harnici.





Scorpion



Scorpionilor! veti sfasia multe inimi si in acest an, pentru ca va veti angaja la macelaria din orasul dumneavoastra natal. Femeile scorpion vor avea parte de multa dragoste si vor castiga extrem de multi bani, dar nu stiu exact in ce viata. Pentru baietii scorpion, situatia e mai roz, dar nu prea. Oricum, este posibil sa intalniti pe cineva special, care sa o duca mai rau decat dumneavoastra. Cu sanatatea stati bine, va trec in sfarsit ciupercile si mancarimile.





Sagetator



Dumneavoastra n-aveti nici o problema, sunteti la fel de plictisitor si in acest an. Va recomand calduros sa incepeti sa beti mai mult si sa iesiti mai mult in lume. De asemenea, nu v-ar strica sa va faceti cont de facebook. Pe plan educational veti straluci si in acest an, dar din pacate o sa va simtiti foarte singur in sesiunea de restante. Puteti incerca sa picati cateva examene, macar de ochii lumii.





Capricorn



Domnisoarele Capricorn vor avea un an de rahat. Veti avea mult ghinion si n-o sa reusiti pe absolut nici un plan. O sa va imbolnaviti, posibil chiar de maine, si hotii o sa va fure toti banii. Glumesc. O sa va mearga bine. Domnii Capricorn au sanse mari sa se angajeze la Meli Melo sau la AVON. Totusi, va recomand sa nu o faceti, pentru ca astrele s-ar putea supara pe dumneavoastra si n-am vrea sa nu mai faceti sex niciodata.





Varsator



Varsatorii nu vor prea face sex nici in acest an. Atat fetele cat si baietii se vor preocupa mai mult de laba si de scoala. Restante n-o sa prea aveti si nici bani. Cu sanatatea stati bine, sunteti ferit de ciuperci si mancarimi, dar sunt sanse sa va virusati calculatorul. Pe cat posibil, nu mai downloadati pornosagurile. In acest an veti face un copil... Sa planga. Va recomand sa va schimbati id-ul de mess.





Pesti



Pestii vor avea mult noroc in acest an. Astrele va vor inzestra cu intelepciune si va veti sterge in sfarsit contul de hi5. De asemenea, nu veti mai asculta manele si sunt sanse sa renuntati la vestimentatia de cocalar, respective pitipoanca. In 2011 o sa cheltuiti mai mult decat in anii trecuti, in special pe droguri. Sex tot nu veti face, dar nu incetati sa sperati.

Ce am eu în buzunare.

bani, şerveţele, monede, ir de buze, căşti, 2 feluri de medicamente, chibrite, card de acces, zahăr, două pastile de gumă, parfum, mobil.
impresionant nu-i aşa?
nu,. dar mie aşa-mi place.
overload.

O seară memorabilă!!!!

Sunt îcă beată după cele 5 sau şase beri dar nu contează, important e ca am avut o seară..TRĂZNET!
nu-mi pasă cine ce vîrstă are. asta nu contează şi nu va conta nicicînd.
mi s-a zis după o singură zi că voi fi o femeie dominantă şi avidă după plăcerea de aş putea confirma asta. Mi s-a zis că aş suferi dacă aş fi pe locul doi, şi că sunt puternică spiritual şi că voi avea tangentă cu asta şi probabil în viiorul meu.
Fum şi muzică tare, dunhill negru şi parliament, bancuri, zeci de bancuri, backstage şi mai întîi office, lipsa faptului că nu mă dseranjează ă fiu urîtă şi că sunt sinceră.
coco, mădă, vlad, eu, carina, adi, alex.
adevăr şi provocare într-o manieră aproape elegantă şi foarte profundă şi inteligenă.
Încălzirea chitării electrice şi tobele. Cărţi, bileţele recunoscute, joc, apreciere, fericire.
indescriptibil.
sunt flatată că am putut face o impresie atît de bună asupra unuor persoane extrem de inteligente şi formidabile.
kubeti, pai, rock, zgomot.
Prpria-mi reflexie spălîndu-se după o întîlmire mai puţin amiabilă cu toaleta, dans, hit the road jack, limp bizkit, mîine olimpiadă.
Adevăruri intime.
desene.
noi.
totul.

de ce. te rog.

de ce de ce de ce de ce?
de ce te detest atît de mult în tăcerea ta, cînd ştiu că totul ar fi un dezastru? nici nu-mi vei răspunde-n veci.
de ce?
ţi-e frică, nu-i aşa?
ţi-e frică că poate cineva se va apropia prea mult de globul tău pur de linişte şi singurătate şi îl va sparge şi-ţi va da peste cap întreaga ta lume perfectă. Şi totuşi dacă se va întîmpla asta vreau să fiu acolo. De ce nu vrei să crăpi oglinzile prejudecăţilor tale prosteşti?
Poate sunt eu cea proastă fiindcă nu înţeleg, fiindcă am uitat cu e să fie aşa, plimbări prin cataombe de linişte. Aproape auzi oasele strămoşilor.
Măcar fă un pas! Fă ceva! nu pentru mine, pentru că asta ar fi o inepţie, that special one for you. Nu vei putea fugi pentru totdeauna să ştii.
Sunt îngrozitoare, poate aşa încerc să te schimb, te ispitesc să te închizi mai mult.
inhalează parfumul dulce şi calcă tăcerea în bocanci grei de armată. Fă ceva! Orice! dar încetează să mă înnebuneşti fiind tu însuţi! oricît de absurd ar fi asta, fă ceva, devino uman, lasă-ţi sufletul liber, nu-l mai strangula.
te rog.
poate nici măcar eu nu ştiu de ce îţi cer asta cînd ştiu că nu m-ar afecta chiar atît de tare, şi nici măcar gelozia nu şi-a strecurat coada în mintea mea.
dar înceracă.
te rog?

let's call it a perfect day

Doamne, dor mai îmi era să hardez pe metal! nimic nu se compară cu starea de nesiguranţă de după un cîntec cu un tempo ultra-rapid în care abia ai apucat să respiri de două ori, şi cînd îţi simţi gîtul ca o parte auxiliară a corpului.
Nimic nu e mai delicios decît să stai gol, întins pe pat după un concert.
Interiorul meu pulsează de viaţă.
Memo, dacă n-aveţi nervii tari, imaginaţie şi un dram de ţăcăneală să nu vă prind că ieşiti vreodată cu mine şi Ştefi în Shiva. S-ar putea să rămîneţi traumatizaţi sau mai rău, crizaţi. Nu poţi să înţelei o lume de hîrtie şi resturi, de linguri îmbrăcate-n ambalaje de zahăr, de bărcuţe şi avioane, de fum de ţigară şi doi copchii mari dacă nu ai tupeul să fii tu însuţi.
Frig.
Fratello Metallo - Amore Metallico.
Îmi pare rău că Julia nu a putut face headbang cu mine din caza operaţiei, dar m-am simţit bine cu ea.
La Subcultura, am ajuns la faza în care eram singura care dădea ca disperată din cap. Apăi no. Nu contează, o fost faină seara.
N-am chef să scriu tîmpenii de esee pentru judeţeana la romînă, dar o să o fac. Vreau să fiu a dracului.
Şi nu vreau să mai aud de eşecul de la bio de vineri, că no. Asta este, la anul o să fie mai ok. da vreau să recitesc ''răvaşul de amor'' la care mi-au dat lacrimile, tot vineri. Felicitările mele ersoanei care a făcut poanta, a fost binior executată, dar se putea mai bine. De exemplu, trebuia să ştie că, dacă prin absurd i-aş fi trimis lu' Vladimir scrisorica, clar nici nu o scriam în maniera aia şi char nu făceam greşeli gramaticale şi de punctuaţie.
A, şi ar fi fost mai ok să fi fost scrise de mînă, erau mai verosimile aşa.
mi-e leneeee, dar încă am adrenalină.

hai că mă bag.
care mai vre daţi un cick aci.
şi mai pueţi o mînă pe revista asta că are haz şi are-un rost.
şi după ce puneţi mîna pe revistă mai puneţi mîna şi p-o carte, aşa ca idee.

revista Blog@ru’ mureşean

nothing but mammals.

The Bloodhound Gang - Bad Touch

dedicaţie pentru Carina alături de multe altele. Mulţumesc providenţei pentru faptul că mi-a dăruit-o, fiindcă, nu ştiu, mi-e imposibil să mă gîndesc la viaţa mea fără ea.

mă vezi? normal.
îmi vezi ochii, pielea, constituţia mea masivă şi-mi auzi vocea şi dacă-ţi apropii urechea de pieptul meu poţi să-mi auzi respiraţia şi bătăile inimii. şi atît.
mă simt la kilometri distanţă de tot ce însemnă totul.
mă deprimă ştindu-mi oarecum viitorul. obligaţia de a face acelaşi lucru zi după zi după.. atît. tristă dezolare.
sunt egoistă, şi doamne cît de egoistă sunt. emapatia mea e aproape în comă, iar suferinţele celorlalte le percep într-un mod nefiresc.
două despărţiri.
Janel, a cărei nume nu-s convinsă că l-am scris corect dar care mă fascinează şi a cărei prezenţă mă binedispune. Detroit.
Mi-am amintit acum cîteva clipe cum, acum vreo trei, poate patru ani, am fost în Bucureşti la verişoara mea, ca să meargă la un casting, şi l-am văzut pe pupăză-n boxeri si-am văzut-o şi pe mulatră în studio, dar nu asta era amintirea.
Mi-am amintit cum stăteam în camera de 4 pe 5 a căminului, şi mă uitam la episoade din Friends nesubtitrate în timp ce beam ceai dintr-o cană pe care scria Transsylvanian cocktail.
Mi-amintesc mărimea oraşului şi griul lui. Şi că atunci am văzut pentru prima oară un mall. şi-am mîncat pepene verde, fiindcă era vară.
eu sunt fiinţa amintirilor într-o oarecare măsură. dar îmi place să cred că nu exagerez.
sunt geloasă, şi doamne cît de geloasă sunt.
sunt uşor moleşită şi obosită.
mintea mi-e baricadată între speranţe, pesimism, imaginaţie, dezamăgire şi deznădejde. nu. nu-s tristă, asta e doar starea mea naturală.
de cîte mii de ori nu mi-am dorit să-mi transfer conştiinţa în mintea cuiva ca să-l ascult, ca să-l simt ca să-l înţeleg. şi sunt convinsă cu nu numai eu.
îmi simt fiinţa ca o structură de chibrite. Un desen care la un şut s-ar preface într-un morman. îmi venmea să zic că am o structură sensibilă dar sincer nu ştiu.
mi-e dor de Andreea. Doamne cît mi-e de dor. Aş îmbrăţişa-o şi am începe amîndouă să zîmbim şi să fim ironice şi să de dăm maxim una alteia fiecare din domeniile pe care le stăpîneşte.
şi mi-e dor să pictez, să simt cum culorile îşi schimbă textura, cum albul se întunecă, cum se joacă pe hîrtie pensula şi cum mă enervez cînd o dau în bară la cîte ceva. Mi-e greu să mă despart de sentimentele astea.
vreau să dorm.
să nu mă trezesc şi să ştiu că viaţa mea e un somn continuu.
îmi displace sfîntu valentin fiindcă be atît de..fake. nu înseamnă nimic. poate doar o creştere a vînzărilor la prezervative, ciocolată şi flori.
naşpa de voi dudes, serios, mi-e milă.
şi ştiţi că sunteţi cei mai fraieri?
habar n-am dacă ştiţi dar în mod normal nu e ca băieţii să dea mărţişoare fetelor. şi uite de ce: fiecare băiat care primeşte un mărţişor e obligat să ofere un cadou fetei care i l-a dăruit.
da' uite cum picaţi de fraieri dacă nu ştiţi tradiţiile.
no, asta e.
au revoir.

mă simt stupid. sunt un pitic insignifiant pe creierii omenirii.
iar a crăpat ceva în sufletul meu şi o venă care ducea viaţă în ea s-a blocat. nu pot să zic că-s musai tristă.
vreau dulceaţă de căldură.
încep să le înţeleg pe proastele alea disperate după iubiţi într-un fel. dar sunt totuşi destul de îndepărtată de subiect şi reprim asta.
mă gîndesc la ce mi-a zis odată o tipă, despre iubiţi şi d-astea. unii mă vor ignora iar eu voi suferi cumplit, pe unii îi voi ignora eu în suferinţa mea, unii mă vor iubi, şi na, mai era ceva dar am uitat. unii sau unul. nu contează.
siguranţă.
nevoia ei te împinge să-ţi urmezi instinctele.
dar ce faci atunci cînd totul e unidirecţional?
te izolezi. să nu rişti să mai păţeşti asta.

Cugetări

în fiecare zi de luni îmi vine să...
nimic.
mi-ascult muzica şi mă pierd în văltucii moi de lene.
rup bucăţele pufoase de nori, le înmoi în acetonă
şi-mi curăţ unghiile de oja
roşie.
stau paralizată în mica mea lume de sîmburi amărui de
mere. ştiai că ei conţin
cianură
?

sunt profundă, sunt frivolă
nu sunt profundă, nu sunt frivolă şi totuşi
ia un cerc şi mîngîie-l pînă devine vicios sau, mai bine,
caţără-te pe tocurile mele cu crampoane şi
hai să dăm un meci.

m-am plictisit să sper într-un
adolescent ideal: cu flori şi ciocolată şi pasiune care
să-mi stăpînească vorbele vulgare, gesturile exagerate şi fumul de ţigară.

Nu există minciuni, există doar politică şi
mai nou auzi cînd mori. Pe jazz nu poţi dansa lasciv şi dacă scrii
un lucru de cîteva sute de ori nu-şi va schimba sensul.

marile dureri sunt mute şi te încearcă
o dorinţă nebună de a-l penetra pe partener
cu cuvintele cloruroacide
cînd te înşeală sau mai rău, te ignoră.

e viu!
cine?
bunicul, dar nu contează, e viu şi-atît. e....centagenar.
are tot trupul alungit...ca nişte degete de pianist numai ochii
ochii îi sunt rotunzi ca nişte unghii bine îngrijite
şi e galben-ceară în mormînt acum.

Ce înseamnă să trimiţi un om în iad, născîndu-l?

Sunetul propriilor mei paşi îmi apasă urechile, mai-mai
să-mi ajungă între creţele minţii. numai sunetul de
bani noi mă mai trezeşte
şi pink floyd.

lumea se va sătura de carnaţie şi exces.
sau va muri din caza lor.
Aaa, deci nu vrei să mă asculţi? atunci o să te posed
aşa cum ai vrut tu să faci vara trecută.
vrei?

Iui, şi ştii ce mai vreau?
să merg la multe, multe, multe converte şi festivalururi de muzică :)

Avocado, portret, Balul, teatru, phoenix, karaoke

je veux

Vreau vreau..VREAU!
Vreau albumele de la Blazzaj
Vreau muzică veche dar nouă pentru mine
Vreau creioane colorate
Vreau coli de hîrtie groase
Vreau lut
Vreau acuarele
Vreau o ojă neagră cu pensula calumea
Vreau un ruj sîngeriu
Vreau să scot un volum
Vreau să fac o expoziţie
Vreau să beau ceai
Vreau să ascult jazz şi clasic rock
Vreau să deschid sufletul cuiva
Vreau să îmi închid propriul suflet
Vreau căldură în cameră
Vreau miros de portocale
Vreau cărţi de bio scrise calumea
Vreau tuburi de vopsea ca să ''vandalizez''
Vreau bani
Vreau albastru de metil
Vreau să cîştig concursul
Vreau o ascuţitoare
Vreau o radieră calumea
Vreau un dunhill negru
Vreau timp
Vreau să ajung la naţională la ceva
Vreau.
Vreau.
VREAU!

Toate clopotele-n aer!
Să răsune tot oraşul!
Toate clopotele-n aer!
Să răsune tot oraşul!
Toate clopotele-n aer!
Să răsune tot oraşul!

Numai asta mai eram în stare să cîntăm eu cu Carina după nişte ore halucinante petrecute în faţa televizorului la Stăpînul Inelelor, extended version. Damn spoilers, eu nu văzusem filmul, dar ei da şi mi-au futut cîteva faze şi-am mai urlat la ei, sau m-am uitat urît, da era numa aşa, de teatralitate, în sinea mea eram fericită că stau cu ei şi Carina şi-a mai pierdut din depres.. Mădălina m-a hrănit şi Vlad ne-a dat cele mai bizare teme de conversaţie. Carina mi-a dat un dunhill roşu după ce am plecat, care m-a făcut să mă simt şi mai bine, pentru că o fumam cu ea. Pentru că ştiu că ar fi în stare să facă aproape orice pentru mine, şi ştie că şi eu aş face la fel pentru ea, şi o simt o parte din mine, aşa, imprevizibilă, explozivă şi extraordinară. Plină cu un umor negru şi pesimist şi pervers.
Simte-te stapînul lumii!
Dar nu fi arogant.
Aminteşte-ţi doar că... sentimentele cele mai profunde n-au glas.
Învaţă să urmăreşti privirile oamenilor.
Au revoir.

Ghinion

Avertisment: Nu-i un text extraordinar scris si destul de previzibil.
Asta e.


Ghinion.
de Mona Mîrza M.

-E devreme. Nu-i nici cinci. Petru se suci înspre ceasul electric, şi se apucă de burta ce i se revărsa peste pantalonii de pijama în dungi, cam neîncăpători pentru fizicul lui impunător. Oftă. Al dracului reumatism!
Se aşeză pe marginea patului şi privi cu afecţiune înspre consoarta lui cum dormea, horocăind, o hoaşcă de femeie, grasă şi scofîlcită acum, unsă cu toate alifiile şi la cei cincizeci şi cinci de ani ai ei. Ea era cu zece ani mai tînără decît el. Fusese o mîndreţe de femeie cînd o luase ca şi concubină, cum au rămas pînă acum. Nu era vorba că nu s-ar fi putut însura cu ea atunci. Se scărpină în cap. Dar nu se ştie de ce nici el nici ea nu insistaseră pe idee. Trecuseră deja mai bine de treizeci şi cinci de ani de cînd se cunoscuseră şi rămăsese aşa cum o cunoscuse, nebăgînd în seamă aspectul fizic: hotărîtă, puternică, perseverentă şi perspicace. Erau cam aceleaşi calităţi pe care şi le regăsea în sine, dar mult mai pregnante, motiv pentru care atunci cînd se certau se putea isca o adevărată urgie.
Se ridică şi-şi tîrî trupul pînă la baie. Se aşeză pe closet şi începu să se gîndească.
‘’Să le îmbrăcăm în kimonouri…o să facă vîlvă! O să le îmbrăcăm ca pe alea din cărţile cu japonezi. Da de unde kimonouri? Oare nu poate să ne facă Cocuţa cîteva? Măcar pentru Agnes şi Felicia. Pe Mili o lăsăm la o parte, că parcă văd că iarăşi se umflă orezul în ea. Sau..mai ştii? Oricum, mătasea-i scumpă,o să le facem din in, da, din in şi o să-l rog pe puştanu’ ăla, pe Dragomir să le picteze flori. Îi spun că-i fac reducere. Bun!’’ oftă şi se ridică cu o mină fericită şi se duse la oglindă unde începu să se spele pe faţă. ‘’Da’ ce-o să zică Andreea? Poate se supără. Na! N-am întrebat-o aseară, şi-am vrut, chiar am vrut. Dacă se supără i-o trece! Ce? De pară ea n-a făcut fel de fel de lucruri fără să mă întrebe pe mine! I-auzi! Păi cum?’’ Chipui i se zbîrci de încruntare. ‘’Atîta pot şi eu să fac!’’. Se şterse cu prosopul şi îşi zîmbi sieşi în oglindă. ‘’Aşa o să fac!’’
Merse la bucătărie unde mîncă o felie de pîine unsă cu unt şi gem de curmale. Sîmburii mici trozneau cînd mesteca, lipindu-i-se de proteză. Bău un pahar de lapte şi începu să rezolve întegrame şi rebusuri pînă la 7 dimineaţa cînd se trezi Andreea şi intră şi ea morocănoasă în bucătărie. Îşi puse un ibric cu apă la fiert şi puse pîinea în prăjitor. Dădu drumul la radio de unde un crainic nu prea entuziast anunţa ştirile dimineţii.
-Azi se anunţă cer variabil, cu potenţiale ploi şi ha! Ha! Lapoviţă. Vine iarna!
Crainicul obosit îşi termină tristu-i discurs cu o voce jalnică şi veselă-forţată şi o muzică plăcută începu să se reverse din micul difuzor.
-Cum ai dormit?
-Aşa ş-aşa. Mă chinuie reumatismul.
-Aha. Am visat rău. Puse ness-ul în ceaşcă şi turnă apa fierbinte deasupra şi amestecă.
-Ce-ai visat?
-Nu mai ştiu da’ ştiu c-am visat rău.
Luă o gură de cafea, strîmbă din nas şi mai puse o linguriţă de zahăr. Luă felia de pîine prăjită şi începu să o mănînce aşa, simplă.
-Ai vorbit cu Sergiu de pază?
-Poftim?
Ea îl privi pătrunzător şi mai luă o muşcătură.
-Parcă stabilisem că…
-Ştii la fel de bine ca şi mine că nu putem risca încă o fată.
-Şi de unde bani? Ele n-or să fie de acord să le tăiem din chenzină.
-O să fie dacă vor să-şi ţie căpăţîna unde le e acum. Şi dacă mai vor să stea la căldură, şi nu afară, în frig, la mîna oricărui borfaş, că le-am luat şi pistoale, da proasta de Stela l-a pus în sertar în loc să-l pună sub pernă, sau nu, sub pat. Dumnezeu s-o odihnească. Bătrîna se cutemură puţin. Nu mai putem permite oricărui tip la costum să intre fără pedigree. Şi nici scandal n-ar fi bine să mai fie. Petru începu să asude şi să-şi frîngă mîinile. Nu-i plăcea de fel ce se întîmplace cu cîteva zile înainte.
-Nici. Îi punem să ne arate buletinul la intrare, şi Sergiu îi notează în registru.
-Aş, s-ar putea nu vrea clienţii. Care-i prostu să rişte să afle prietena, sau nevasta că..
-Mai bine asta decît încă o nepăţită ca aia cu Stela! Fetele ştiu? Nu le-ai zis nu?
-Nu. N-am vrut să le sperii degeaba. Le-am zis că Stela s-a retras şi că a plecat în grabă cu un client şi ne-o lăsat baltă, fără adresă, fără telefon, fără nimic. Şi am anulat abonamentul Stelei.
-Bun. Să nici nu afle. Nici acum nici mai tîrziu. Oricum au văzut că eu sunt agitată. Am rămas mască atunci cînd am văzut-o acolo…cînd am..văzut-o…
-Gata! Deja mi-ai mai zis de treizeci de ori. Ştiu că te-a afectat dar stăpîneşte-te, ce dumnezeu! A lu Groparu’ au făcut treabă bună. Au strîns tot, am fost acum două zile, e ca-n palmă.Nici un ciorap n-a rămas. Parcă n-a fost nimeni. Am trecut şi pe la Florica, şi şi ea era mai cu grijă, acuma are un băiat în spate. Ăla a mai rezolvat una săptămîna trecută.
-Doamne-ajută-ne!
Bătrîna izbucni în lacrimi, şi începu să tremure.
-Petre, să nu mă laşi singură. Se opri destul de repede din plîns şi îşi şterse lacrimile, şi muşcă încă o dată din pîine, după care chipul ei părea inexpresiv, ca o statuie.
Petru începu să se joace cu linguriţa muncindu-şi mintea cu frenezie. Îndepărtă cumva gîndurile rele şi se reveni iar la ideea lui cu kimonourile.
-Auzi la ce m-am gîndit… Andreea cuntinua să se uite în gol. Ce-ar fi să îmbrăcăm fetele în kimonouri? O să fie ceva nemaivăzut. Bătrîna nici nu-şi mişcă privirea. Ce zici? Eu cred că o să fie..
-Cum să faci aşa ceva? Izbucni iar bătrîna, de data asta furioasă. Obrajii începură să i se înroşească. Izbi cu pumnul în masă, lovind farfuria pe margine şi făcînd pîinea rămasă să zboare pe gresie. S ridică brusc în picioare şi începu să vorbească cu un interloctor invizibil din perete.Bestie! Animal! Nici nu merită onoarea de a fi numit aşa! E cu mult mai crud! Se opri la fel de brusc cum începu şi alunecă înapoi pe scaun, încet, ca un fulg de zăpadă. Privirea îi deveni din nou inexpresivă. Petru se obişnuise în ultimele două zile cu femeia asta înnebunită de frică şi durere. Pe el nu-l afectase foarte tare vestea fiindcă văzuse lucruri mult mai rele de cînd fusese copil. Totuşi asta nu-l făcuse mai puţin optimist şi încerca să o consoleze cît putea. Andreea alterna stările de disperare cu cele de luciditate şi nici măcar ea nu putea prezice următoarea criză. Începuse să ia calmante.
-Poţi…Du-te la Cocuţa şi zi să-ţi facă… Unu negru pentru Mili, unu de culoarea piersicii pentru Felicia şi unul alb pentru Agnes. Banii ştii deunde să-i iei.. A, vezi să iei nişte margarină şi stafide cînd vii.
-Bine. Margarină d-aia?
-D-aia de prăjitură.
-Ce faci bun? Petru zîmbi.
-Cozonac cu stafide. Vezi să nu stai mult. Şi mai treci şi pe la Mioriţa şi vezi dacă nu este lapte sau iaurt la reducere.
-Bine.
-Ia şi nişte dotsuri dacă sunt.
-Bine draga mea. O privi cu drag. Femeia asta era o luptătoare, ştia el, ştiau toţi bine asta, doar o cunoşteau de-atîta timp! Izbucnirile aveau să treacă mai curînd sau mai tîrziu, cum trecuseră şi celelalte, chiar dacă lăsaseră cicatrici adînci în sufletul ei. Da, avea să reziste şi avea să meargă mai departe, instruind în continuare cele 3 tinere: Agnes, Emilia şi Felicia, acum că Stela dispăruse din peisaj şi doar ele rămăseseră.
Bătrînul oftă şi-şi luă haina pe el şi ieşi afară. Mirosea a ploaie şi era ceaţă. O luă către chioşcul cu ziare de lîngă bloc şi aruncă o privire peste titluri. Nu văzu niciunul mai sîngeros sau deosebit faţă de cele ce le văzuse cu o zi înainte. Radu, ţiganul ce vindea ziare işi ridică privirea din gazeta ce-o citea şi dînd mîna cu el. Zîmbi:
-Să trăiţi dom’ Carol! Cum sunteţi maistre?
-Uite, pe-aci pe colo, cu bătrîneţile mele, cum să fiu? Tu Răducule? Cum mai sunt ai tăi? Bine, sănătoşi?
-Sănătoşi! Tari ca piatra, ce mai! Doamna ce mai face? Parcă ziceaţi că-i un pic bolnavă.
-Încă puţin răcită, deh, toamna i-a intrat prin oase.
-Lăsaţi, lăsaţi, că sunteţi încă tînăr domnu’ şef! Păi cum, se poate? Ţapăn ca un munte!
-Da, da. Începe să rîdă. Ţapăn cum era ăl’ mic în tinereţe. Îi face cu ochiul ţiganului care izbucneşte în hohote.
-Bine zis domnu’ şef! Da’ las’ că ştiu eu, ce nu-mi zicea Popeasca, aia care ia tot timpu integrame şi reviste culinare, cît vă mai bătea ea-n ţeavă, ehhei! Las’ că ştim noi maistre cum merg treburile. Rîse. Cu ce vă servesc? O gazetuţă, un sudoku, un rebus?
-A..Păi da-ţi-mi şi mie atunci un rebus, d-ăla greu, c-aşai plac cucoanei ş-acolo un ziar, ăsta de azi.
-Poftiţi domnu şef! Radu îi întinse integramele şi ziarul privindu-l pe sub mustăţile pe care nu le poseda.
-O zi bună Răducule! Să-l saluţi pe ăla micu din partea mea.
-O să-i zic! Ziua bună maistre!
-Asemenea.
Petru zîmbi în sinea lui şi se depărtă cu paşi domoli, ajungînd la Mioriţa, care era la doi paşi de unde luă un pachet de dotsuri, un iaurt mare de bivoliţă un pachet de margarină şi un litru de lapte bătut.
Ceaţa devenea din ce în ce mai densă, iar petru iuţi pasul. Îl dureau şalele.
Cînd a ajuns în faţa blocului îşi aminti că uitase să ia stafide şi merse pînă la magazinul din apropiere de unde luă un pachet de două sute de grame de stafide aurii. Cînd să iasă se răzgîndi şi îi ceru vînzătoarei o pungă de dropsuri cu lapte şi o ciocolată neagră cu lapte. Ştia că asta sigur o va înveseli pe Andreea, a cărei mari vicii nu era nici fumatul, nici alcoolul, nici stupefiantele, deşi le încercase pe toate, ci ciocolata şi sexul.
,,Cu cît mai mult cu atît mai bine’’ era principiul ei, şi nu renunţase niciodata la el nici măcar acum în totalitate. Mai mereu găseai, dosite prin locuri ciudate, ambalaje de staniol de la ciocolată. Pe balcon îi plăcea în mod deosebit să privească asfinţitul. Cu ceaşca de cafea într-o mînă şi cu ciocolata în cealaltă privea în depărtări printre blocuri pînă se făcea întuneric şi venea şi Petre lîngă ea şi priveau cerul în tăcere privind cum se năştea lumina stelelor.
Singurul lucru întradevăr deranjant era muzica house a vecinilor de dedesupt sau tînguielile lamentabile ale unor manelişti în curs de îmbătare care începeau odată cu ora de linişte. Atunci Petre intra în casă şi Andreea îl urma aproape imediat după ce-şi murmura rugăciunile.
Petre intră în bloc şi luă liftul pînă la etajul 9, unde stăteau ei. Deschise uşa şi în acelaşi moment telefonul zbîrni, iar cînd se descălţă o auzi pe Andreea zicînd:
-Sigur, sigur. Diseară, pe la 9 e bine? Da, da. În regulă. Ştii unde deja, ai vorbit cu sergiu, da? vezi, ai grijă că…Aaa, bine, bine. Distracţie plăcută! Mersi, mersi.
Petru puse plasa cu cumpărături pe masă şi începu să le pună la locul lor.
-Pentru cine?
-Agnes.
-Cine e?
-Gabi. Ăla din centru. L-am verificat. E curat.
-Bun. Ia uite ce am luat! Îi arătă zîmbind ciocolata şi ea îi zîmbi înapoi.
-La Cocuţa ai trecut?
-Nu, mai pe diseară. După ce faci tu cozonăcelul merg şi cumpăr material pentru rochii şi joc o tură de pocker cu Martin. Zîmbi vinovat.
-Ştii că se oftică dacă o deranjezi aşa tîrziu, şi ce-ţi trebe să joci iară pocker? Iar vrei să rămîi dator? Uite, şi-ai plecat aşa d-acasă şi-ai lăsat totul vraişte! Tu totdeauna laşi mizerie şi vecilaşi urme p-unde mergi şi…
Petru oftă. Cicăleala îi seca toată răbdarea şi era un obicei la care Andreea nu renunţase de cînd o ştia. Niciodată nu simţea o nevoie mai mare de a o pune la punct decît atunci cînd vorbea, dar ştia că, nu odată, era să-i scoată ochii cînd o pălmuise şi trebuise să fugă cînd începuse mai apoi să-l fugărească cu o tigaie şi să-l lovească cu sălbăticie, ea ferindu-se uşor de loviturile lui. Atunci stătuse o noapte întreagă în faţa uşii, în frig bînguindu-şi scuzele, cerîndu-i iertare şi făcînd pneumonie. Ea-l primise dimineaţa tîrziu privindu-l cu ochii ei verzi-căprui şi fără să zică o vorbă l-a dus în baie unde îi pregătise cada cu apă fierbinte. O săptămînă, cît a durat boala nu i-a adresat un cuvînt şi l-a îngrijit ca pe un prunc. Apoi totul revenise brusc la normal.
Andreea se duse la baie şi începu să plîngă.

***

-La naiba! Agnes amestecă furioasă cu pensula de pe paleta ei improvizată dintr-o jumătate de uşă care o avea aşezată pe măsuţa de lîngă şevalet. Pe faţă avea vopsele şi urme de degete iar pe cămaşa largă avea dîre şi stropi. Pe podea erau împrăştiate peste tot albume de artă deschise, unele noi, altele rupte de atîta răsfoit prin ele, cărţi cu poze alb-negru, color, sepia, sau pur şi simplu îngălbenite.
Pe parchet erau înşirate zeci de tuburi de culoare, aranjate după principiul ROGVAIV- roşurile, oranjurile, galbenurile, tuburile de verde, albastrurile, indigo-ul şi violeturile. După violeturi aşezase brunurile, tonurile de pămînt o găletuşă de culoare albă şi una de culoare neagră. Două spatule stăteau în diluant într-o sticlă de plastic tăiată pe jumătate, iar culoarea de pe ele se răspîndise şi uleiul formase o pojghiţă la suprafaţă.
Agnes luă cuţitul de paletă şi începu să răzuiască pînza de tuşele groase pe care tocmai le pusese şi le conferi o altă formă. Se opri cîteva clipe şi apoi fugi în bucătărie şi se întoarse cu ceva în mînă. Se apropie aşa tare de pînză încît cîteva fire din părul ei creţ şi împrăştiat se lipiră de culoare în timp ce ea trasa linii fine şi precise cu furculiţa.
Lucra cu frenezie pe pînza de 50x50 de doar două zile şi era aproape gata. Cînd termină de făcut textura se dădu cîţiva paşi în spate şi-şi contemplă cîteva secunde munca. Apoi se aşeză turceşte cu spatele la şevalet cu coatele pe genunchi, capul în palme şi ochii închişi. În spatele ochilor ei vedea un ecran negru pe care se derulau fel de fel de versuri sau scene din viaţă apoi vise apoi amintiri apoi i se desfăşura fantezia şi iar o lega de ceva concludent şi real şi le amesteca pe toate după care le stoca în fel de fel de cutiuţe din mintea ei şi apoi iar le scoe şi le rearanja. Era un joc care o relaxa.
Deschise leneşă ochii şi-şi privi studioul. Palmele ei înmuiate în albastru acoperiseră tavanul cu sute de urme de diferite nuanţe iar în centrul fiecărei palme se afla o stea. Pe pereţii albi desenase o grădină luxuriantă iar pe cei negri lipise zeci de schiţe aşa încît aproape nici nu se mai zărea decît pe alocuri culoarea lor originala.
Lîngă fereastră era un mic birou acoperit cu foi de hîrtie şi carton, creioane, pasteluri, pensule, guaşe, cărbuni, tuşuri colorate, peniţe de 5 feluri,foarfece, lipici, radiere, ziare decupate, reviste făcute ferfeniţă, chibrite, cărţi deschise, liniar, oje colorate.
Se uită la ceasul care abia se vedea de sub un teanc de hîrtii şi zări că era ora 20:45 şi realiză că nu era nici măcar pe-aproape de a fi gata.
Îşi aruncă cămaşa direct pe birou, răsturnînd cîteva borcănaşe colorate de tuş care nefiind bine închise se vărsară pe birou şi pe jos, pătînd şi cămaşa. Culorile se amestecară şi începură să se împrăştie pe parchetul şi aşa stropit cu zeci şi zeci de culori tonuri şi nuanţe. Agnes ridică din umeri şi strîmbă puţin din nas ca pentru ea şi doar cu lenjeria de pe ea alergă în baie unde făcu duş curăţindu-şi pielea albă de culori şi transpiraţie.
Agnes avea douăzeci şi trei de ani şi îşi abandonase studiile de la facultatea de arte în urmă cu doi ani. Ea era copilul unic al unui muncitor pe şantier şi al unei profesoare de franceză cu perspective destul de înguste asupra viitorului ei. Ea fusese totdeauna fascinată de tot ce înseamna formă, culoare, volum, petrecîndu-şi timpul liber aprofundînd istoria artelor şi pictura. La optsprezece ani , cînd ai ei nu au lăsat-o să iasă din casă ca să meargă la examenul de admitere şi-a jurat sieşi că va face orice sacrificiu ca să îşi satisfacă nevoia de a crea. Şi s-a ţinut de cuvînt.
La cîteva zile după ciocnirea între ea şi ai ei a fugit de acasă doar cu un rucsac şi o geantă de voiaj în care-şi puse cîteva tricouri, o rochie uşoară, o pereche de pantaloni scurţi şi două perechi de lenjerie. În rest burduşise caiete de schiţe creioane şi culori, iar în rucsac îşi pusese multă mîncare. A luat trenul şi dusă a fost.
Cînd ceasul arăta 21:03 ea îşi aprindea o ţigară şi stătea tolănită în fotoliul din camera de oaspeţi. Avea pe ea o rochie diafană şi albastră, în ape, care îi scotea în evidenţă albastrul intens al ochilor. Părul îi cădea liber pe umeri în bucle aproape perfecte cînd îşi prinsese în păr o fundă mare, tot albastră, cu irizaţii argintii.
Soneria prinse glas. Agnes păşi cu picioarele goale înspre uşă, stingîndu-şi ţigara într-o scrumieră de pe mobilă, şi o deschise.
Un tînăr plăcut la vedere, îmbrăcat destul de formal, cu pete stacojii în obraji şi o expresie uşor sînjenită îi surîse.
-Ăăăăă…Bună…Eu..ăă..eu sunt Gabi. Ăăăă..tu..ăă?
-Iar eu Agnes, zîmbi ea şi-l invintă înăuntru.
Închise uşa încet.


***


-Şi zici că-i curat?
Petru îşi puse apă la fiert.
-Da. L-am pus pe Sergiu să caute referinţe, unde-a lucrat, a verificat buletinul, tot. Pare băiat serios şi n-are nici douăzeci de ani. E şi frumuşel.
-De ce-a venit la noi?
-Cadou din partea tatălui lui. Mare mahăr.
-Cadouri de prost gust. Petru strîmbă din nas. Ce părinte denaturat şi-ar trimite fiul….
-Ia lasă-mă cu morala ta! De parcă tu nu stai în casă cu o fostă tovarăşă din breaslă!
-Da, dar nu mai eşti. Acum suntem amîndoi. De cîte ori n-am mai vorbit noi despre asta?
-Da! Da’ cum poţi să-l judeci tu p-ăla că-l trimite pe fiu-so la noi cînd chiar tu ai intrat aşa-n viaţă! Împins de tac-tu de la spate şi cu el aproape de faţă! Sau ne-am boierit în halul în care nici nu mai credem c-a existat asta?
Petru înghiţi în sec. Ştia şi el foarte bine că aşa devenise şi el bărbat. Îşi amintea perfect cum îl luase de umeri şi îl luase cu el în hotelul din zona rău famată a oraşelului în care locuia atunci. Îşi amintea perfect cum tatăl lui pusese banii în mîna fetei cu machiaj strident şi prost îmbracate, şi cum a stat în uşă în timp ce el..
-Aveam cinşpe ani. N-am vrut. Eu o iubeam pe… Tăcu. Andreea îl privi pe sub genele rimelate cu un surîs ironic pe buze.
-Şi-ţi pare rău?
-Am mai vorbit despre asta. Alea-s vechituri, nu mai contează. Trecutul rămîne îngropat acolo unde e. Petru îşi amesteca ceaiul cu o linguriţă de argint şi îşi privea consoarta cu o privire resemnată.
-Da-ţi pare rău?
Andreea îşi turnă lapte cald într-o cană maronie şi puse crăticioara înapoi pe aragaz.
-Nu. Poate altfel nu te-aş fi cunoscut.
-Dumnezeu are grijă de toate. Dacă nu era p-acolo era pe dincolo. Dracu ştie.
Îşi şterse cu mîneca fruntea. şi Petru începu să-şi bea din ceai. Radioul elibera din el o melodie lentă, un fel de vals.
-Mili e la sală? Petru se ridică şi-şi aruncă plicul de ceai într-o mică scrumieră de pe bufet.
-Nu, e la bazin cred. Uită-te pe program. Muşcă dintr-o felie de cozonac şi trase o duşcă de lapte.
-Prea se strofoacă cu sportul. N-are stare. Nici nu pricep la ce-i foloseşte.
-Las-o. Nu vezi ce bine arată? Numa să aibe grijă să nu se lovească sau ceva. Că dup-aia o să-I fie nasol la lucru.
Petru rămase cîteva secunde tăcut şi apoi luă şi el o felie de cozonac de pe farfurie şi începă să o mănînce încet.
-Am dus materialele la Cocuţa. Zice că o să fie gata peste cîteva săptămîni, numa să-i duc nişte panglici de mătase ca să arate autentic. Cred că o să le placă fetelor.
-Bine, bine. Vezi, să-i dai nişte lei şi o cutie de ciocolată d-aia, franţuzească, de care-am adus săptămîna trecută. Defapt nu, ce prostii vorbesc? Mai bine du-i nişte cafea, că oricum îi place să citească în cafea.
Petru sorbi zgomotos din ceai.
-Nici după atîta timp nu ştii să bei frumos la masă!

***

Emilia ieşi din bazin şi se îndrepă spre duşuri cu halatul prins de şolduri. Trecu prin dreptul oglinzilor placate pe pereţi şi-şi aruncă o privire pe imaginea femeii care se impregnase în suprafaţa netedă şi rece. Îşi privi o clipă părul negru prins strîns într-un coc în creştet, şi ochii verzi-chihlimbarii. Îşi desfăcu părul lăsîndu-l să-i cadă pe umeri.
Se apropie de oglindă şi o atinse cu vîrfurile degetelor şi zîmbi amintindu-şi de o imagine a ei din adolescenţă.
Îşi apropie chipul de reflexie, privindu-se în proprii ochi, aproape lipindu-şi fruntea de ea. Respiraţia aburi oglinda iar prosopul alunecă jos pe podea. Îşi puse palma stîngă peste abdomen şi îşi mîngîie pielea.
-Cum de te poţi privi? Zîmbi dezgustată. Simplu. Nu-ţi mai pasă. Ai murit. A murit.
Se dezlipi de sticlă şi intră la duşuri.
Peste douăzeci de minute ieşi afară din complexul sportiv gol şi se plimbă cîteva minute prin ceaţă pînă în parcare unde se urcă în maşina sport.
Se privi în oglinda retrovizoare cîteva secunde retuşîndu-şi machiajul şi apoi porni motorul pătrunzînd din ce în ce mai adînc în întunericul lăptos.


***

-De ce faci asta?
-Pentru că.. E un compromis.
-Ce compromis?
-Între spiritul profan şi arta mea.
-Adică?
-Eu îmi vînd… mi-am vîndut trupul ca să pot să-mi conserv ce mi-a rămas din suflet pentru o eternitate variabilă.
-De ce vrei să faci asta?
-Pentru că mă face fericită. Îmi dă un scop.
Gabriel zîmbi, şi o privi pe Agnes cum stătea turceşte, sprijinită de tăblia patului cu plapuma ce-i acoperea corpul pînă aproape de baza gîtului. Fuma o ţigară şi privea în gol, cu gîndurile disipate.
-Nu ştiu cît înţelegi tu din asta, dar disperarea te împinge să faci lucruri ce le credeai inaceptabile înainte. Cel puţin la mine.
Revăzu în minte chipui lui Petru cînd se oferise să o ajute, cînd o găsise dormind cu rucsacul sub cap în gară.
-Acum mai eşti disperată?
-Nu. Cred că mi-aş putea găsi o slujbă adevărată, sau aş putea să încerc să-mi vînd din lucrări, dar nu pot. Efectiv mi-e imposibil. Scrumă lîngă pat. Pe de o parte e faptul că sunt datoare vîndută lu’ nenea Carol şi amantei lui, care m-au ajutat enorm, şi pe altă parte nu-mi pot închipui cum aş mai putea împărţi aşternuturile doar cu un singur bărbat. Acum mi se pare ciudată ideea. Înainte eram ferm convinsă că o să ajung călugăriţă.Ştiu că nu va dura o veşnicie. Începu să rîdă încet, pentru sine. Je suis une…madame bizarre…mais… je m’aime comme ca! Începu să rîdă cu poftă.
-Nu ştiu franceză. Gabriel o privi puţin contrariat, cu o sprînceană ridicată în semn de mirare. Ce-ai zis?
-A, nimic, vorbe alandala. Mama era profă de franceză. Mă întreb ce face acum. Probabil dă meditaţii unui puşti corigent.
-Nu..?
-Nu, nu ţin legătra cu nimeni. A, ţi-a zis Sergiu, nu? N-ai voie să mă mai cauţi în alt context decît ăsta.
-Da, mi-azis. Ciudat tip. Aveam impresia că e şi nu e acolo cînd vorbeam cu el. Nici nu ştiu unde sau cum a dispărut cînd m-a lăsat în faţa apartamntului tău.
-Ăsta-i Sergiu. E tipul în care avem încredere toate, şi care ne asigură că suntem în siguranţă. Dacă noi refuzăm un client, el trebuie să ne scape neapărat de el.
-Pe mine de ce nu m-ai refuzat?
-Auzi, pentru un client, pui cam multe întrebări indiscrete.
-Ştiu. E una din plăcerile mele, ce pot să zic? Surîse. Deci?
-Am avut un sentiment bun. Şi mi-au plăcut buzele tale.
Gabriel începu să rîdă.
-Buzele? De ce buzele?
-Pentru că eu prima oară în viaţă am sărutat un tip cu buzele pline, aşa ca ale tale. Cel mai intens lucru posibil. Şi-am rămas cu nostalgia, bănuiesc. Totuşi, adevăratele prime săruturi au fost inconştiente. C’est une pitié.
Agnes se aplecă deasupra lui Gabriel si-l sărută încet pe buze. Plapuma alunecă, dezvelindu-i umărul alb şi rotund, accentuîndu-i delicateţea. Părea o divinitate sculptată din marmură.
-Tatăl tău e ciudat.
-Mda, aşa-i.
-Nu cred totuşi că asta a fost o idee bună sau una rea.
-Habar n-am. Agnes începu să se joace cu părul lui. Îşi plimbă degetele de-a lungul gîtului lui, mîngîindu-l cu tandreţe. Se aplecă înspre el pînă cînd buzele aproape îi atingeau urechea lui. Şopti aproape isesizabil:
-Cum a fost? A meritat?
-Îmh...
-Ce sec. Îşi dădu părul după ureche.
-Ştiu.
-Nu ţi-e silă de ceea ce fac?
-Nu. Nu cred. Nu ştiu. Defapt nu prea cred că-mi pasă aşa mult.
-Acum sunt a ta şi asta-I tot ce contează. Tu es corné anfin.
-Corect.
Agnes se lăsă jos şi se lipi de Gabriel imbrăţişîndu-i gîtul şi sărutîndu-l.
-Vremelnice plăceri! Izbugni el la un moment dat în rîs.


***

-A sunat Sergiu. Zice că Felicia s-a evaporat de acasă, nu este nicio lumină, nimic, nimic şi nici la mobil nu răspunde.
-Oare..?Apoi încet ca petru sine: medicamentele…
Andreea îşi muşcă buza de jos pînă aproape îi dădu sîngele şi totuşi, o lacrimă îi brăzdă obrazul.
-Dumnezeu să ne-ajute! Sună-l pe Sergiu şi zi s-o caute urgent!


***

Felicia îşi scoase pistolul luat din sertar şi-l privi cu o nestăvilită plăcere. Îşi plimbă degetele pe suprafaţa rece a metalului simţindu-i textura letală. Ochelarii îi măreau ochii albaştri şi tulburi.
Felicia a fost fiica adoptată a unui cuplu de homosexuali americani de origine romînă care se căsătoriseră oficial cu cîţiva ani în urmă în Olanda, printre mirosul de tututn, marijuanna şi alcool . Acolo, printr-o serie de coincidenţe bizare, şi-a descoperit vocaţia întîmplător, Tot acolo a început să aibă probeme cu nervii.
Cîntări în palmă arma timp de cîteva şi apoi o ascunse în poşetă.
În întunericul nopţii ieşi prin fereastră pe acoperişul garajului, apoi, cu o agilitate demnă de o felină se aruncă, aterizînd pe pămînt într-o poziţie ghemuită. Rămase aşa cîteva momente după care se ridică cu greu şi cu paşi şovăielnici se îndreptă spre stradă.

***

-Nimic? Andreea începu să nu-şi mai stăpînească plînsul.
-Nimic.
-La Stela acasă a căutat-o?
***

Felicia privea în gol. Ochelarii îi căzseră pe jos, dar oriucum ne vedea clar aşa că nu remarccă nimic. Îşi simţea corpul o ca un sac de carne şi era doar parţial conştientă . Îşi amintea vag de nişte droguri pe care i le dăduse Andreea contra migrenelor şi că nu trebuia să ia prea multe. Dar durerea fusese aşa profundă în zilele acelea încît nu mai suportase şi le luase într-un dozaj mai mare.
În ziua aceea luase de trei ori mai mult decît trebuia şi i se otrăvise mintea.
Definitiv.

***

Emilia gonea pe străduţele pustii în bolidul ei imens şi argintiu. Avea douăzeci şi patru de ani şi absolvise facultatea de sport. Avortase de două ori de cînd aproape se întreţinea singură aşa că încă mai era depresivă mai tot timpul, rece şi distantă. Unghiile scurte, îngrijite, umerii mai laţi, muşchii dispuşi perfect pe corpul ei îi trădau condiţia fizică perfectă după anii de antrenamente intense. Era de o frumuseţe studiată.
Curînd trecea pe lîngă fosta casă a Stelei. ‘’Biată proastă! N-ai ştiut ce te-a lovit! Eu am aflat. A fost unul de 9 mm. Să ştii că-mi pare rău. Sper că eşti bine acolo, unde eşti.’’

***

Petru îşi frîngea mîinile în timp ce Andreea plîngea mocnit, stăpînită de o presimţire rea. Îl trimiseseră pe Sergiu după cai verzi pe pereţi, era convinsă, şi ştia că dacă ceva era inevitabil, se va produce oricum.
După moartea Stelei şi vederea cadavrului ei penetrat de gloanţe şi acum nu mai rezista nici ea fără o doză adevărată de isterie. Şi ştia că probabil Felicia a exagerat cu medicamentele. Şi că va păţi ceva. Nu ştia exact ce, dar simţi că va fi ceva urît de tot.
Le iubea pe fiecare din fete de parcă ar fi fost fiicele ei şi n-ar fi suporat să ştie că vreuna ar avea probleme sau că ar păţi ceva.
Inima îi bătea nergulat din cauza plînsului.

***

-Trebuie să pleci.
-De ce?
-Acum.
Gabriel privea fascinat cum Agnes se ridică din pat, nudă, şi îi arată uşa cu mîna în care ţinea mobilul la care avuse o conversaţie extrem de scurtă. Avea chipul gravat cu o expresie speriată.
-Ieşi. Trebuie să plec urgent.
-Ok.
-O să te caute Sergiu, sau tanti Andreea pentru preţ.
-Ok.

***

Felicia privi ameţită în ceaţă şi i se păru că vede lumină. Cu paşii nesiguri se îndreptă spre punctele din ce în ce mai strălucitoare din faţă.

***

Emilia apăsă pedala de acceleraţie cuprinsă de furie cu gîndul la Stela. ‘’Ce stupid să mori aşa!’’. Nu zări decît prea tîrziu silueta care cu paşi împleticiţi se îndreptase în mijlocul străzii şi stătea cu braţele deschise ca pentru o-mbrăţişare. Frînă prea tîrziu, izbi silueta şi intră derapînd în stîlpul din apropiere.

***

-Ce mai e nou Răducule? Petru zîmbi încet, îmbrăcat într-un costum negru, elgant.
-Nimic nou, toţi sănătoşi. Dumneata domnu’ şef?
-Nu ştii? Îndoliat…
-Coana mare?!
-Da. Inima…
-Vaai! Condoleanţe…Vai!.. Azi e…
-Da, înmormîntarea. Bătrînul îşi făcu o cruce mare. Fie-i ţărîna uşoară!
-Dumnezeu s-o ierte, c-a fost femeie bună.
-Amin.
Nu-i mai spusese nimic de celelalte două înmormîntări şi despre vizitele la morgă.
Agnes purta o rochie neagră superbă, iar voalul negru îi acoperea lacrimile ce curgeau şiroaie. În spatele ei stătea un tînăr îmbrăcat serios, puţin sfios şi îmbujorat care o ţinea de umeri şi îi oferea batiste.
Cînd aşezau morţii în groapă Agnes şopti încet, pentru sine:
-Cumplit…
Agnes mai aruncă o privire coşciugului care începu să dispară sub grămezile de pămînt aruncate deasupra.
Se aruncă la gîtul lui Petru hohotind.